Din Dâmbovița ar putea veni marea surpriză a fotbalului românesc din următorii ani. AS FC Pucioasa anunță un parteneriat grandios cu FC Viitorul, clubul lui Gică Hagi, și vizează promovarea în Liga a II-a la finalul sezonului 2018-2019. O delegație a noii echipe de sub Patrana – în fapt autoritățile au adoptat-o pe FC Aninoasa – a purtat deja o serie de discuții cu Regele, care va direcționa la Pucioasa câțiva dintre puștii săi de perspectivă. „Marele nostru fotbalist nu a ezitat o secunda! Au fost identificate cateva posturi deficitare, fiind nominalizati cativa fotbalisti pe care ii vom contacta pentru a intari echipa noastra, avand acordul lui Gica Hagi! Discutiile vor continua saptamana viitoare si sunt sigur ca o buna parte se vor si concretiza!!! I-am multumit pentru sprijin, lansandu-i lui Gica Hagi invitatia de a-si urmari fotbalistii la Pucioasa, cu prima ocazie”, a scris primarul din Pucioasa pe Facebook. Hagi e așteptat la Pucioasa cel mai târziu la începutul lunii septembrie. Până atunci, autoritățile promit să renoveze stadionul, aflat într-o avansată stare de degradare. De notat că până la încheierea protocolului cu Primăria Pucioasa, oficialii fostei FC Aninoasa, Cristian Bălașa – antrenor, și Cristian Mitrea – președinte, au luat în calcul să mute echipa la Dragomirești. Evident, cu același obiectiv îndrăzneț, promovarea în Liga a II-a.
2 echipe în Liga I ar putea avea județul Dâmbovița în 2020, Chindia Târgoviște și FC Pucioasa
Foto: Facebook Constantin Ana