”Dragnea oricum a luat-o pe câmpii și se crede stăpânul partidului, dacă îl achită sau se trimite dosarul la rejudecare, o să fie mai rău ca Ceaușescu. SE RUPE PSD, ascultă-mă pe mine”
21 iunie Anno Domini 2018 ar putea intra în istoria politici românești ca data la care PSD, cel mai mare partid românesc din toate timpurile (cu excepția PCR, se înțelege) a apucat-o pe calea fără întoarcere a disoluției – sau pe cărarea spinoasă a reformării din temelii.
O eventuală condamnare a lui Liviu Dragnea, ar mătura din fruntea partidului și a Guvernului MARIONETELE, a căror calitate unică pare a fi obediența față de tătucul partidului, lăsând cale liberă pentru o schimbare în profunzime a PSD. Evident, o astfel de circumstanță ar putea favoriza tulburări și lupte pentru putere, cert fiind că aripa Dragnea ar fi scoasă din calcule.
În eventualitatea achitării sau a rejudecării cazului, presiunile acumulate în partid vor scăpa de sub control iar explozia ar conduce mai mult ca sigur la o ruptură mortală în PSD, culminând cu crearea unei noi majorități parlamentare, fără PSDragnea.
Cele două scenarii au fost creionate de unul dintre cei mai influenți lideri ai PSD Dâmbovița. Sub protecția anonimatului, social-democratul a vorbit despre nemulțumirile și frustrările acumulate în partid, picătura care a umplut paharul fiind mitingul faraonic ordonat de Liviu Dragnea. ”Sunt soldat disciplinat al partidului, mi s-a cerut sa duc oameni la București și i-am dus, deși a fost o porcărie clocită de Dragnea. Nu știu cine îl consiliază, dar asta cu mitingul i-a scos din pepeni pe toți. Dacă va fi achitat (Liviu Dragnea, n.n), mulți își vor lua lumea în cap și vor pleca la Pro România sau la ALDE. Vă dau în scris că la toamnă am avea altă majoritate parlamentară”, ne-a declarat sursa.
Obsesia lui Liviu Dragnea de a avea sub control total PSD, pe care îl conduce ”ca pe SRL-u’ lu’ Bombonica”, i-a adus pe social-democrații din afara cercului intim al președintelui, în pragul disperării, iar probabilitatea ca Liviu Dragnea să-și asume candidatura la prezidențialele de anul viitor, nu îmbunătățește defel starea de spirit în partid. Deși, oricum, puțini sunt cei care cred că Dragnea ar avea vreo șansă…
”(…)dacă îl achită sau se trimite dosarul la rejudecare, o să fie mai rău ca Ceaușescu. SE RUPE PSD (…)”
Nu doar parlamentarii partidului ar putea defecta, în cazul în care Dragnea ar beneficia de clemența extremă a justiției, ci și baronii din teritoriu și primarii, care și-ar vedea serios periclitate șansele în scrutinul din 2020, dacă ar fi asimilați grupării Dragnea. ”Dacă se întâmplă așa, ne calcă pe cap oamenii, nu doar că nu ne mai votează”, se plânge sursa noastră.
Evident, Liviu Dragnea va duce mai departe politica de aservire a partidului, profitând de plecările din partid pentru numi pe posturile vacante oameni de încredere, marionete care să asigure controlul deplin asupra partidului. Sau a ceea ce va mai fi rămas din el.
Dacă, în schimb, Liviu Dragnea va fi condamnat, va urma, mai mult ca sigur, o perioadă de haos, până când o grupare sau alta va reuși să numească favoritul în scaunul rămas gol. Lia Olguța Vasilescu, cea pe care Dragnea o dorea, la un moment dat, ”moștenitoarea” lui în fruntea PSD, ar putea fi obligată să facă un pas înapoi, tocmai datorită legăturii strânse pe care o are cu Dragnea. În schimb, în cărți ar putea fi oameni de genul lui Adrian Țuțuianu, bine așezați în județele lor, cu vizibilitate mare și imagine mai puțin pătată. Ba, spune sursa noastră din PSD, Țuțuianu ar avea câteva atu-uri în raport cu ceilalți doritori a ocupa scaunul de șef al PSD. ”Dacă Dragnea va fi condamnat, orice este posibil”.
Pentru câteva ore bune, în PSD vor domni încordarea și incertitudinea. Joi, apele se vor limpezi. Într-un fel sau altul.