Simona Halep, marea noastră campioană, a prezentat fanilor prezenți la Arena Națională trofeul de la Roland Garros. Într-o manieră tipic politicianistă, primarul Gabriela Firea a găsit de cuviință să-i înmâneze Simonei „Cheia Orașului București” tocmai în acel moment, doar, doar se mai transferă ceva notorietate către ea. Reacția tribunei o găsiti aici.
Deloc surprinzător, liderii PSD i-au sărit în apărare Gabrielei Firea, care, sub asaltul criticilor, și-a închis contul de facebook. Unul dintre apărătorii primăriței capitalei s-a evidențiat prin declarația-șoc: Adrian Țuțuianu a declarat pentru Digi FM, nici mai mult, nici mai puțin că „asemenea evenimente nu trebuie maculate de nimeni și cred că asta arată modul în care unii privesc societatea românească. Foarte multă ură, atitudini care mie îmi aduc aminte de mișcările de tip fascist și nazist din Europa anilor 1940. Atunci se discuta de oameni, de suboameni…”
Dl. vicepreședinte al Senatului pare a avea o problemă în a accepta că oamenii au venit de plăcere să rezoneze cu emoția Simonei Halep și că au fost deranjați de încercarea doamnei Firea de a deturna evenimentul și transformarea lui într-un exercițiu de imagine cu conotație politică. După cum dl. Țuțuianu nu pare să înțeleagă că cei care au fost acolo NU au fost duși cu arcanul (ca la mitingul PSD) și nici NU erau militanți #rezist.
Se pare că dl. Țuțuianu confundă Bucureștiul cu ”feuda” dâmbovițeană pe care o controlează cu mână de fier!
Preluare video adevarul.ro și audio: digi-fm.ro