Biserica dezminte: NU FACEM POLITICĂ

in Religie/Social by
Banner

Mitingul uriaș anunțat de PSD pentru sfârșitul săptămânii agită spiritele și dezlănțuie patimile politice, atât de comune românilor. Victime colaterale: toți cei care nu condamnă – sau nu susțin – suficient de zgomotos și neechivoc demersul PSD.

Subiectul reușește, o dată în plus, să divizeze societatea, expresia biblică ”cine nu e cu mine e împotriva mea”, dovedindu-și dureros actualitatea.

În acest joc al acuzelor și al teoriilor conspirației, BOR este văzută (de o parte a celor care condamnă mitingul social-democrat) ca sprijinitoare a demersului politic inițiat de Dragnea & Co.

De data aceasta, Arhiepiscopia Târgoviștei a reacționat la speculațiile lansate în spațiul public, printr-un comunicat de presă în care se respinge orice asociere între acțiunile politice și Biserică.

”În legătură cu informațiile apărute recent în presă, cu privire la posibila implicare a instituției noastre în sprijinirea mitingului politic, organizat de către Partidul Social Democrat, sâmbătă, 9 iunie a.c, facem următoarele precizări:

Arhiepiscopia Târgoviștei nu se implică în nici-un fel, direct sau indirect, în manifestarea PSD, întrucât este vorba despre un demers pur politic, iar Biserica este neutră din acest punct de vedere.

În ceea ce privește posibila organizare a vreunei manifestări publice de susținere a familiei naturale, Eparhia noastră a afirmat și în comunicatul de presă din 7 mai a.c. că susține orice instituție sau ONG care este alături de acest important demers al Coaliției pentru Familie, deoarece vizează sănătatea morală a națiunii noastre pe termen lung, la fel cum, de altfel, o fac toate cultele recunoscute în țara noastră.

Regretăm dorința unora de a implica Biserica noastră străbună în lupta politică, știut fiind faptul că Biserica împărtășește atenția și grija sa tuturor concetățenilor noștri, credincioși sau nu, respectându-le opiniile”, se arată în comunicatul emis de Arhiepiscopia Târgoviștei

Banner