EXCLUSIV. Interviu Alexandru Oprea

in Interviu/Politică by
Banner

A fost șef al SRI Dâmbovița, administrator public al județului în mandatul anterior, vicepreședinte al Consiliului Județean iar mai apoi președintele CJD. A fost director general interimar al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița (în perioada critică a recepției unor lucrări pe fonduri europene de multe zeci de milioane de euro).

În politică, a fost vicepreședinte iar mai apoi secretar executiv al PSD Dâmbovița. A fost coordonatorul campaniei electorale a PSD, la alegerile locale din Dâmbovița, în 2016, PSD înregistrând o victorie zdrobitoare.

Alexandru Oprea este o persoană pe care nu o poți ignora. Și care, cu certitudine, este departe de a-și fi spus ultimul cuvânt în spațiul public, politico-administrativ, chiar dacă deteriorarea abruptă a relației foarte bună cândva, pe care a avut-o cu președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, părea să-l fi scos din joc.

După patru luni de la lovitura aplicată de Țuțuianu, care l-a silit să demisioneze din funcția de președinte CJD, Alexandru Oprea a acceptat să vorbească despre câteva dintre problemele ardente.

Fost colaborator apropiat al senatorului Țuțuianu, Oprea a vorbit despre instaurarea domniei incompetenței – dublată obligatoriu de obediență și ascultare nesmintită a ordinelor șefului; despre factotum-ul din PSD Dâmbovița și cum a devenit o conducere colectivă, a unei organizații politice, simpla prelungire a voinței unui om; despre visele de mărire ale aceluiași om și despre cine și cum ne reprezintă la cele mai înalte niveluri; despre impotența administrativă, dar și despre amatorism ca o condiție obligatorie pentru a accede în funcții importante; despre Viorica Dăncilă și ce grad de comparație suportă activitatea Guvernului pe care îl conduce, raportat la performanțele guvernelor Ponta sau Năstase; despre Pro România sau un StartUp Party care, în viziunea sa, ar putea forța relansarea social-democrației în România.

Un interviu interesant, asemeni celui intervievat, și care merită fiecare minut din cele 21 pe care, suntem convinși, ni le veți acorda.

Banner