Barajul de la Văcărești s-a rupt și o viitură ucigașă mătură totul în calea sa. Văcărești, Conțești, Lucieni – sunt localități sinistrate, cu sute de gospodării distruse de furia apelor. Numărul victimelor nu se cunoaște, dar intervenția promptă a forțelor ISU…
Așa ar putea arăta o relatare despre urmările unui improbabil dezastru provocat de avarierea sau distrugerea barajului de la Văcărești.
Pentru ca astfel de incidente să poată fi gestionate, sunt necesare nenumărate exerciții, menite pe de o parte să asigure nivelul de pregătire optim salvatorilor, iar pe de alta să familiarizeze cetățenii cu procedurile obligatorii în caz de dezastru.
Seria exercițiilor periodice organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița continuă cu un exercițiu de cooperare şi conducere, cu forțe şi mijloace în teren pentru „Pregătirea, organizarea şi desfășurarea acțiunilor de intervenție pentru gestionarea unei situații de urgență generate de inundații în urma avarierii Barajului Văcărești”.
Exercițiul se va desfășura miercuri, 23 mai, începând cu ora 11:00.
Reprezentanții ISU cer locuitorilor din Văcărești, Conțești și Lucieni să nu se panicheze și să respecte indicațiile autorităților, fiind vorba despre un exercițiu.
Sursa foto: antena1.ro