Gunoaiele sufocă județul Dâmbovița

in Administrație/Social by
Banner

Oricât de spectaculos ar părea, titlul nu face referire la la politicienii dâmbovițeni. Gunoaiele din propoziție sunt… banale și cât se poate de urât-mirositoare. În plus, au devenit un adevărat măr al discordiei între ADI Gunoi, administrația județeană și cea din Titu, cu implicații cel puțin neplăcute pentru locuitorii a 37 de localități din sudul județului.

Groapa de gunoi de la Titu este deja plină, condiții în care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care gestionează colectarea, transportul și depozitarea gunoiului menajer în județul Dâmbovița, proaspăt redenumită ”ADI  Management integrat al deșeurilor”, trebuie să găsească urgent o soluție.

Consiliul Județean a cerut orașului Titu să cedeze aproximativ 5,5 hectare de teren pentru extinderea gropii de gunoi existente, care este deja încărcată peste limita proiectată. Primăria din Titu a fost de acord cu solicitarea, având în schimb, mai multe solicitări. Cele mai importante vizează anumite scutiri de la plata taxei de habitat pentru locuitorii orașului, dar și o redevență pe care orașul ar urma să o primească, ca urmare a exploatării gropii de gunoi.

Condițiile puse de administrația din Titu sunt, se pare, de neacceptat și, chiar dacă războiul declarațiilor a fost repede stins, rezultatele acțiunilor concrete se văd: pentru patru zile, cel puțin, groapa de gunoi de la Titu a fost închisă.

Conducerea ADI Management integrat al deșeurilor a transmis, ce-i drept, un comunicat de presă prin care suntem anunțați că, la solicitarea firmei care operează respectivul obiectiv, se suspendă colectarea, transportul și depozitarea gunoiului la groapa respectivă. Măsura ar fi fost impusă de necesitatea efectuării unor ”lucrări complexe de întreținere care să permită continuarea activității” în condițiile în care, se spune în comunicat, Primăria Titu refuză să elibereze autorizația pentru construcția unei noi celule.

Banner