Într-o binecunoscută producție hollywood-iană, Ziua Cârtiței, personaj interpretat de Bill Murray retrăiește, aparent la nesfârșit, aceeași zi. Indiferent ce face, se trezește în dimineața aceleași zile. De vreo 12 ani, PNL Dâmbovița se află în situația de a repeta, iar și iar, aceleași erori capitale.
Producția americană este, desigur, amuzantă, iar analogia cu ceea ce se întâmplă în PNL Dâmbovița ar putea fi privită cu satisfacție de mulți, cu deosebire de adversarii politici și de apostații din ALDE.
Pentru liberalii înșiși (pentru unii, cel puțin), ca și pentru cei care înțeleg că nu se poate democrație cu partid unic, comicul capătă alte valențe.
Aidoma scenariului filmului amintit, liberalii dâmbovițeni retrăiesc, de 29 ani, blestemul dezbinării și al amenințării cu dispariția în neantul politicii. Orice ar face, se trezesc fără conducere legitimă, fără organizații, fără cei mai valoroși membri și cu rezultate cel mult modeste la alegeri. Se întâmplă la fiecare ciclu electoral, aproape fără excepție.
E drept, au existat și două momente în istoria recentă a organizației în care PNL a strălucit, electoral, ambele momente fiind legate de două personalități apreciate și contestate în egală măsură, lideri puternici care au avut parte de traiecte diferite și care au fost rivali încrâncenați: Florin Popescu și Adrian Țuțuianu.
Florin Popescu este cel care, preluând conducerea organizației în 2003, a reușit să facă din PNL a doua forță politică din Dâmbovița, depășind la scor PD-ul lui Traian Băsescu sau PRM-ul lui Vadim Tudor. În 2004, PNL a obținut cel mai bun rezultat din istoria sa, în Dâmbovița.
Doi ani mai târziu, susținătorii lui Theodor Stolojan (printre care și tânărul, promițătorul politician dâmbovițean, deputatul Florin Popescu) erau maziliți din PNL și creau PLD, partid care, în Dâmbovița, sub conducerea lui Florin Popescu, obținea un rezultat uimitor la alegerile europarlamentarele din 2007: nr.1 în Târgoviște și nr.2 în județ. După acest tur de forță, PLD va fuziona cu PD, rezultând PDL. Cu Popescu președinte, PDL avea să învingă alianța ad-hoc PSD-PNL la alegerile din 2008, atât în alegerile locale, cât și la cele pentru Parlament, transformând Dâmbovița dintr-un județ roșu intens, într-un fief portocaliu.
După constituirea USL, cel de al doilea personaj pe care liberalii dâmbovițeni ar trebui să îl treacă în manualul de istorie, obligatoriu pentru școlile de vară ale partidului, a fost – este – Adrian Țuțuianu, președintele PSD și liderul de facto al USL Dâmbovița. Sub conducerea lui Țuțuianu, USL a spulberat pur și simplu orice urmă opoziție în Dâmbovița, adjudecându-și 11 parlamentari din 11 (e drept, Dâmbovița a mai primit încă trei posturi, prin redistribuiri, pe lângă cele 11). Așa a reușit PNL să aibă doi deputați și un senator, în Dâmbovița. Mai mult, PNL(USL) a fost la un pas de a câștiga primăria Târgoviște, variantă în care absolut nimeni nu a crezut serios, nici măcar candidatul de atunci al USL, Gabriel Grozavu.
După ruperea de PSD, PNL a întrat din nou în vrie, rezultatele dezastruoase din județ, de la europarlamentarele din 2014, obligându-i pe liderii partidului să caute soluții. Părea că problemele liberalilor se sfârșiseră odată cu fuziunea surprinzătoare PNL-PDL, care aducea liberalilor o zestre extrem de valoroasa: structurile din teritoriu care, în Dâmbovița, erau încă foarte solide, funcționale, capabile să poarte bătălii electorale cu mașina de vot a PSD.
Nu a trecut prea mult timp și așteptările celor care, înghițind cu noduri ”mezalianța”, sperau ca măcar să aducă o creștere spectaculoasă pentru PNL Dâmbovița, s-au spulberat. Aceleași bisericuțe, cu aceeași politruci mărunți, care distruseseră ”vechiul” PNL, erau mai active și mai ”eficiente” decât oricând. Cu complicitatea unor lideri de la centru, lipsiți de viziune, animați doar de interese meschine, aparatcici de partid de tipul Gabriel Grozavu & Friends au demolat bucată cu bucată noile structuri PNL, rezultate din fuziune, complotând la eliminarea tuturor celor proveniți din PDL, chiar dacă era vorba de activiști cu bogată experiență, oameni care purtaseră PDL până în vârful piramidei. Rezultatele nu au întârziat să apară: în 2016, PNL, partid aflat în opoziție, cu președinte provenit din rândurile sale și guvern ”tehnocrat” la București, abia reușește să obțină un scor comparabil cu cel obținut de PDL în 2012, când Traian Băsescu și partidul său erau ținta unui val de nemulțumire populară fără precedent.
În același timp Adrian Țuțuianu obținea cel mai bun rezultat din istoria PSD Dâmbovița și unul dintre cele mai bune rezultate din țară, pentru social-democrați, cu peste 60%.
Prin urmare, nu mai miră pe nimeni că astăzi, ziua în care devine efectivă demisia ultimului (cronologic vorbind) președinte ales al organizației județene, PNL se întoarce în anii 2007-2008, cu organizații municipale și orășenești decapitate, organizații comunale nefuncționale sau existente doar pe hârtie, fără conducere legitimă și cu eternul loser Grozavu la cârmă. E drept, interimar.
Desigur, Gabriel Gozavu nu este singurul vinovat. Declinul PNL este strâns legat de evoluțiile unor oportuniști, eterni candidați, sforari mărunți care cred despre ei că sunt combinatori de top. Spre disperarea celor care au făcut din sintagma ”ciuma roșie” o marotă, se pare că nici ”lepra galbenă” nu e leacul potrivit pentru societate românească, atât de bolnavă. Nu așa cum se prezintă acum, cel puțin…
