CJD: 1,5 milioane de euro pentru UPU

in Administrație/Sănătate by
Banner

Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Târgoviște va primi un nou balon de oxigen, o investiție care țintește rezolvarea unei probleme acute cu care se confruntă unitatea spitalicească.

Aproximativ 1,5 milioane de euro, la atât se cifrează valoarea investiției ce urmează a fi realizată la SJU. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat că banii ar urma să fie folosiți pentru modernizarea și extinderea Unității de primiri urgențe (UPU) din cadrul spitalului.

Dan Comănescu a anunțat că finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și se ridică la 6.959.825 de lei. Jumătate din sumă ar urma să fie asigurată din fonduri europene, iar 48% de către Guvernul României. Doar 2% din cheltuiala cu finanțarea proiectului, ar urma să fie contribuția CJD.

Modernizarea UPU este extrem de importantă pentru SJU, dat fiind că aici se înregistrează blocaje serioase, datorate atât spațiului și dotărilor insuficiente, cât și lipsei de personal medical calificat, după cum a declarat, în repetate rânduri, directorul spitalului.

Pentru a duce la bun sfârșit ceea ce și-au propus, autoritățile județene au depus la ADR Sud Muntenia, în data de 11 aprilie 2018, un proiect care vizează extinderea unității de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și achiziționarea de echipamente şi dotări necesare funcționării și eficientizării serviciilor de sănătate publică.

Până în acest moment, s-au încheiat deja contractele pentru elaborarea proiectului tehnic și pentru consultanță în vederea depunerii cererii de finanțare.

Banner