Sorin Roșca Stănescu, ziarist și fost senator PNL de Târgoviște, îngroașă rândurile celor care vor pedepsirea ”binomului”. El a formulat, marți, un denunț împotriva tuturor persoanelor pe care le acuză că au săvârșit infracțiuni în legătură cu încheierea şi punerea în aplicare a Protocolului de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) (Textul integral al denunțului îl puteți citi AICI).
Sorin Roșca Stănescu îi vizează în plângerea sa pe semnatarii Protocolului incriminat, respectiv pe Laura Codruța Kövesi, George Maior, Florian Coldea, Tiberiu Nițu.
În opinia sa, aceștia ar fi săvârșit mai multe infracțiui, printre care abuz în serviciu, compromiterea intereselor Justiţiei, uzurparea funcţiei, delapidare, deturnare de fonduri, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Avocatul fostului senator, Dan Chitic, susține că denunțul este corect și justificat, atât sub aspect moral, cât și sub aspect juridic, însă nu este foarte optimist în ceea ce privește o eventuală cercetare a persoanelor presupus vinovate, cel puțin nu cât timp acestea mai sunt în viață
În plângerea sa, SRS arată că semnatarii au depășit cu mult cadrul legal și limitele Constituției. „În mod evident, Protocolul de cooperare încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii nu a garantat respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau dreptatea, fiind nesocotite Constituţia României şi legile naţionale. De asemenea, prin Deciziile nr. 637/2015 şi nr. 244/2016 ale Curţii Constituţionale s-a reţinut că sunt încălcate dispoziţiile Art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, atunci când are loc „delegarea unei atribuţii ce aparţine în exclusivitate legiuitorului”. Contrar Constituţiei, prin Protocol au fost atribuite competenţe Serviciului Român de Informaţii care exced atât Legii nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cât şi Codurilor de Procedură Penală (anterior şi actual, intrat în vigoare la data de 01 Februarie 2014)”, arată Roșca Stănescu în denunț, susținând că interferența SRI în procedurile de cercetare penală a fost ilegală chiar și după intrarea în vigoare a noilor coduri, dat fiind că acestea atribuia SRI doar rolul de supraveghere tehnica, nu și acela de a interveni sau dirija anchete penale.
Reamintim că demersuri similare au mai fost înregistrate recent. Fostul președinte al Federației de box, Rudel Obreja a sesizat DIICOT în legătură cu presupuse ilegalități comise de DNA/SRI în instrumentarea celebrului dosar ”Gala Bute”. De asemenea, agentia de stiri MEDIAFAX a sesizat, marți, Comisia de abuzuri din Senat în legătură cu protocolul SRI-Parchet încheiat în 2009.
Sesizarea MEDIAFAX fost transmisă şi Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrului Justiţiei, Avocatului Poporului, Preşedinţiei, Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui Senatului, Comisiilor judice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Comisiilor de abuzuri a Senatului şi Camerei Deputaţilor, Comisiilor parlamentare de control al SRI.