PNL: Moțiune simplă pe sănătate

in Parlament/Politică by
Banner

După moțiunea care a vizat-o pe Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, liberalii pregătesc una și pentru titularul portofoliului Sănătății.

După şedinţa Biroul Executiv al Partidului Naţional de luni, liderii liberali au anunțat că vor depune o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea.

Cel care a făcut anunțul a fost vicepreşedintele PNL, Florin Roman, care i-a informat pe ziariștii prezenți despre cele discutate în cadrul Biroului Executiv. Potrivit liderului liberal, Partidul Naţional Liberal a luat decizia să depună o moţiune simplă la Camera Deputaţilor împotriva ministrului Sănătăţii, doamna Pintea. ”Nu o vom uita nici pe doamna Olguţa Vasilescu întrucât noi considerăm că cei doi miniştri sunt principalii vinovaţi pentru punerea în pericol a vieţi pacienţilor din spitale pentru haosul din sistemul de salarizare, pentru dezastrul în aprovizionarea cu medicamente”, a afirmat Florin Roman.

Vicepreședintele PNL s-a declarat convins că că va veni o nouă criză a medicamentelor. “Este foarte clar că se prefigurează o nouă a medicamentelor similare pentru medicamente oncologice şi, aici, mă refer la acest platină”, susține Roman.

Banner