În spațiul public s-a vehiculat în ultima perioadă posibilitatea (re)venirii lui Gabriel Boriga în PNL, pentru a revitaliza organizația municipală a partidului.
Și nu ne e deloc greu să înțelegem de ce orice discuție despre revenirea lui Gabriel Boriga în politică, eventual pe o poziție de conducere în PNL, se încheie cu abuz de diazepam în aripa Grozavu & Co din partid. Știrea (e, oricum, mai mult decât un zvon!) că Boriga este luat în calcul de actualul președinte al PNL Dâmbovița pentru conducerea (interimară) a organizației municipale Târgoviște, i-a inflamat pe iubitorii de moaște de la Vila Florica, pe vechii penelisti, cum s-ar spune, care s-au dus cu jalba la sultan… pardon, Orban. Port-drapelul nemulțumiților este Gabriel Grozavu, eternul candidat și cam tot de atâtea ori perdant, la diferite alegeri.
În 2012, Grozavu reușea contraperformanța de a îngropa alianța care îl susținea, după ce USL a cucerit (aproape) toată România, mai puțin Târgoviște, unde câștigător a fost… Boriga. Surse din PNL ne-au declarat că Gabriel Grozavu i s-a plans lui Orban, care ar fi fost ”înduplecat” de vechiul lui tovarăș de eșecuri, din Dâmbovița.
Așadar, după ce a fost soldat credincios al USL și, mai apoi, și-a pus partidul în cap din pricina slugărniciei față de Adrian Țuțuianu, Grozavu mai poate bifa o performanță… negativă: blochează o mișcare politică interesantă, care ar fi putut aduce beneficii partidului. Și mai grav este că liderul național al liberalilor, Ludovic ”Șică” Orban merge pe mâna lui Gabriel Grozavu, prietenul său, penelistul dâmbovițean cu cele mai proaste rezultate din istoria locală a partidului – și asta de vreo 12 ani!
Marius Caravețeanu, șeful liberalilor dâmbovițeni, este pus cu spatele la zid, toate încercările de reformare a PNL Dâmbovița fiind sabotate de bisericuțe cu proptele la București, situație în care, spun aceleași surse liberale, Caravețeanu se gândește serios la demisie.
Reformiștii din PNL spun că președintele Caravețeanu încearcă de ceva timp, prin măsuri de reorganizare și tehnici eficiente de comunicare, redresarea filialei județene a partidului, misiune blocată de vechea gardă.
Oricum ne-am raporta la persoana fostului primar al municipiului, cooptarea lui Gabriel Boriga în echipa PNL ar fi reprezentat, probabil, singura alternativă serioasă la marșul triumfal al lui Cristian Stan (PSD) pentru un nou mandat.