Paștele la români. Credințe populare

in Actualitate/Religie by
Banner

Fără îndoială, Învierea Domnului este cheia de boltă a creștinismului. Nu există o altă sărbătoare mai dătătoare de speranță și nici mai încărcată de emoție și trăire, decât Paștele.

Firesc, importanța pe care Paștele o are pentru credincioși se traduce și prin noiamul de credințe populare, tradiții și obiceiuri care, de secole, însoțesc această mare sărbătoare a creștinătății. Vă prezentăm doar câteva dintre ele, legate de întâia zi de Paști.

Așadara, la slujba de Înviere trebuie să te îmbraci cu o haină nouă. Hainele, la fel ca și apa, au un rol purificator. De asemenea, toată lumea trebuie să fie curată la intrarea în biserică. Așa că se acordă o atenție deosebită curățeniei corpului, nu doar a sufletului.

În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion.

Nu trebuie să arunci lumânarea aprinsă în noaptea de Paște, ci e bine să o ții în casă. De fiecare dată când familia are parte de momente dificile, este bine să se aprindă lumânarea. De asemenea, și atunci când este furtună ori o calamitate, este bine să se aprindă această lumânare

O altă tradiție spune că în ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare. Se spune că transpiri tot anul, potrivit tradiției populare.

Pentru că sunt considerate de leac, se păstrează bucăți din pască și anafură în casă. Acestea pot fi date animalelor bolnave ori membrilor familiei.

În noaptea de Înviere, oamenii de la țară obișnuiau să aducă la biserică un cocoș alb. Cel căruia cocoșul îi cânta primul în biserică avea parte de noroc tot anul. Apoi, păsările erau date de pomană celor săraci.

Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, cu acea persoană te vei întâlni pe lumea cealaltă.

Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşti şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

Oul rosu de Paste este pazitorul casei. Unii sateni pun ouale rosii la ferestre pentru ca in acest fel casa sa le fie aparata de rele..

Oul rosu simbolizează sangele Mantuitorului. Biblia spune ca Maica Domnului a asezat un cos cu oua langa crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si acestea s-au inrosit de la sangele curs din ranile lui Iisus. Se spune ca raul nu va putea invinge pe Pamant atata timp cat va fi sarbatorita Invierea Domnului si vor continua sa se vopseasca oua rosii in amintirea jertfei lui Iisus Hristos.

Ouale vopsite in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii și sunt, cel mai probabil, asociate unor tradiții și obiceiuri precreștine, dar care au fost asimilate de creștini.

În prima zi de Paste, dis-de-dimineata, se spune ca e bine ca toti ai casei sa se spele in apa in care aseaza un ou rosu si o moneda de argint, iar, dupa caz, un fir de busuioc pentru a fi sanatosi tot anul. Astfel toti cei care isi spala fata cu aceasta apa vor fi tari ca banul, frumosi ca oul si cautati ca busuiocul.

Din primul ou ciocnit trebuie sa manance toata familia, pentru a fi mereu impreuna. De asemenea, trebuie ca oul sa fie spart de catre capul familiei. Tot acesta il curata si il taie in atatea felii cati membri are familia respectiva. Fiecare isi va lua bucatica din acel ou si il vor manca deodata

La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.

Ouale se ciocnesc in ziua de Pasti doar de catre barbati. Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

De Paşti, cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.

Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai.

Copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viaţa.

Dacă ai ciocnit un ou cu două gălbenuşuri în prima zi de Paşte, pregăteşte-te de nuntă. O vorbă veche din bătrâni spune că ai să te însori foarte curând;

Pe cel care tine postul negru in Vinerea Mare nu-l va durea niciodata capul si va afla cu trei zile inainte cand va muri.

Cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul. Cei mai multi se scalda in aceasta zi pentru a nu se prinde de ei, in decursul anului, nicio buba, friguri sau alte boli.

Se crede ca daca ploua in Vinerea Seaca anul va fi manos, iar daca nu ploua anul va fi neroditor.

 

 

Banner