Religie - page 4

S-a spus că viața noastră este o poveste de dragoste scrisă cu degetul lui Dumnezeu și oricine se apleacă, cu atenție, asupra realității existenței noastre poate vedea cu ușurință acest lucru! Veniri, plecări, așteptări și întâmpinări, toate alcătuiesc istoria vieții noastre. Și importante nu sunt nici plecările și nici venirile, ci așteptările și întâmpinările. De ce? Pentru că atunci când așteptăm, lăsăm să crească în noi speranța, să se potolească orice nevirtute și să crească tot ceea ce este bun și frumos. Iar, întâmpinările ne oferă posibilitatea de a da frâu liber amabilității noastre iubitoare.

V-am luat cam pe de parte, așa e? Dar, acum schimbați perspectiva și, de la oameni, concentrați-vă pe Dumnezeu, pe sacru și pe taina vieții noastre și totul se va lumina! Îl așteptăm mereu pe El, Îl căutăm, alergăm după El, pentru a-L găsi și de fiecare dată pentru a-L întâmpina și a da glas freamătului speranței din noi, odată cu Dreptul Simeon și a spune „Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne!”. Eliberează-ne de neputință și de nerăbdare, de povara așteptării și de orice ne oprește comuniunea cu Tine!

De fapt, sărbătoarea de astăzi, căci despre ea este vorba – Întâmpinarea Domnului, s-a petrecut demult, acum două milenii, din punct de vedere istoric, dar din punct de vedere personal, în ceea ce ne privește pe noi toți, se petrece în timpul vieții noastre, ori de câte ori Îl așteptăm pe Domnul. Așa cum scriitorul spaniol Lope de Vega spunea „oricând gândesc la Tine cu iubire, e o clipă din A Doua Ta Venire!”

Îl căutăm pe El în timpul vieții noastre, alergăm după El, însetați și înfometați de sens pentru a ne regăsi pe noi, găsindu-L de fiecare dată pe El!

De aceea, avem datoria de a oferi mai ales tinerelor generații sens cu îmbelșugare, ceea ce mă face să am, ca orice om conștient de responsabilitatea față de sensul vieții sale, un vis. Da, am și eu un vis. Și încă unul mare! Și anume acela de a apuca să văd o Românie mare și prosperă, păzită de conflicte, de ură, de spaime și de războaie! O Românie în care tinerele generații să ne redescopere credința prin felul lor de a o înțelege și prin trăirea lor, dar intensă și puternică!

Apoi, mi-aș dori o clasă politică dominată de patriotism, de credință autentică, de interes național și de jertfelnicie. Destul, a fost sacrificat acest popor pentru iluzorii idealuri și binele celor puțini. E timpul ca cei ce vor să fie în frunte să se sacrifice pentru ca acest neam să dăinuie cu tărie în istorie!

M-aș bucura să trăiesc acele vremuri, astfel încât, asemenea bătrânului și dreptului Simeon, să mulțumesc pentru și mai multe Domnului! Un vis. Al meu, dar și al tuturor celor pentru care inima bate pentru credință, pentru neam și pentru țară!

„Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne…în pace!”

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

NAȘTEREA DOMNULUI – CREDINȚA, SPERANȚA ȘI BUCURIA NOASTRĂ

† NIFON

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI, HAR, PACE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE.

„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Iubiții mei fii sufletești,

slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,

Semn puternic, dătător de speranță, de lumină și de sens, sărbătoarea Nașterii Domnului, „taina cea din veac ascunsă” (Efeseni 3, 9), reprezintă manifestarea cea mai puternică a iubirii lui Dumnezeu față de noi, a Celui ce a ales să Se Întrupeze pentru mântuirea noastră, dăruindu-ne sublima pildă de umilință, de bunătate și de milostivire.

Asemenea profeților și drepților Vechiului Testament, dar și a marilor filozofi antici, și noi am așteptat cu ardoare și ne-am pregătit, prin post și prin rugăciune, pentru a întâmpina sărbătoarea Nașterii Domnului cu inima smerită, cu dragoste și cu bucurie, în așa fel încât să putem face loc în sufletele noastre Pruncului născut în ieslea Betleemului.

Plină de strălucire cerească, această sărbătoare mărturisește despre copleșitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu, Cel care a venit în lume, alături de noi, pentru a trăi viața noastră, pentru a înfrunta încercările și limitele existenței umane și pentru a ne împărtăși calea cea mai bună către mântuire.

Nașterea Domnului este sărbătoarea în cadrul căreia celebrăm Întruparea Fiului lui Dumnezeu, „iubirea Sa veșnică cu care ne-a iubit” (Ieremia 31, 3), faptul că El Și-a luat suflet și trup omenesc, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, din marea Sa iubire de oameni, pentru a fi mereu alături de fiecare dintre noi și pentru a înnoi din temelii firea umană. Făcându-Se Unul dintre noi, împărtășind neputințele, speranțele, aspirațiile și bucuriile noastre, dar mai ales fragilitatea noastră, Domnul Cel Întrupat a ales să meargă împreună cu fiecare om în parte pe drumurile vieții, oferindu-ne mărturia iubirii Sale, dar și certitudinea că noi suntem podoaba cea de mare preț a creației Lui.

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut mărirea Lui, mărire ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). Astfel, Dumnezeu a venit la noi, creația mâinilor Sale, pentru a trăi toate ale noastre, mai puțin păcatul, pentru a fi prezent în profunzimea cotidiană a existenței, unit tainic cu fiecare ființă umană, și pentru a-Și asuma destinul omenesc, al fiecăruia dintre noi.

Pentru a înnoi firea omenească și a o umple de slava Sa, Fiul lui Dumnezeu a trebuit să-Și facă proprie această fire prin Întrupare, adică să Se facă și Ipostasul ei. Însușirea firii omenești și arătarea acesteia la nașterea Sa ca om, întru toate asemenea nouă, afară de păcat, reprezintă ceea ce numim „chenoza” sau „golirea” Lui de slava pe care o avea înainte de Întrupare (Ioan 17, 5), și aceasta este adevărata smerenie izvorâtă din iubirea Sa mântuitoare.

     Iubiți credincioși,

Acum mai bine de două milenii, atunci când răul și întunericul, păcatul și fărădelegea păreau că puseseră stăpânire pe lume, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, „făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 6), a venit la noi, oferindu-ne maxima mărturie a iubirii Sale, dimpreună cu lumina speranței și certitudinea biruinței asupra dominației tenebrelor.

În Betleemul Iudeii (Luca 2, 7), într-o iesle ce aducea aminte de acea peșteră a filozofilor antici, întru generoasă bunăvoință, îmbrăcând condiția firii noastre, Dumnezeu S-a născut, sfâșiind veacurile și acoperind de autentic sens curgerea timpului și existența umană.

El, Cel bogat în milă, Creatorul cerului și al pământului, Domnul Cel puternic, a ales să Se nască în cel mai umil și mai natural mod, întru smerenie desăvârșită, gingaș și fragil, oferindu-ne pildă autentică de urmat. Pentru aceasta, adevărata Lui putere constă în nesfârșita Sa iubire, milostivire, delicatețe și tandrețe pe care, cu deosebită generozitate, le revarsă pururi peste noi și peste lumea pe care a creat-o.

Inefabila Sa prezență a fost sesizată de acei păstori cu inimă curată (Matei 5, 8), umili și săraci, ce-și pășteau turmele în afara orașului, sensibili la cuvintele îngerilor: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare… Căci, vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11), și care au văzut în Pruncul Mariei pe Dumnezeu Cel Adevărat, căruia i-au oferit ofranda laudei și a recunoștinței lor.

Venind de departe, de acolo de unde răsare Lumina, din adâncul Orientului, căutători sinceri ai Adevărului, călăuziți de magnifica stea, pentru a găsi pe „Regele Iudeilor, Cel ce S-a născut!” (Matei 2, 2), magii cei înțelepți au venit și ei să se închine Fiului lui Dumnezeu Întrupat (Marcu 2, 11), aducând – dimpreună cu mărturia lor că adevărata înțelepciune înseamnă a-L căuta, a-L găsi și a-L adora pe Dumnezeul Cel Viu – daruri sincere, din adâncul inimilor lor: lauda, mulțumirea și cinstea care se cuvin numai Lui, întotdeauna.

Urmând păstorilor și magilor, dar și tuturor celor ce cu ardoare-L caută pe Tatăl ceresc, descoperim și noi acea taină mare (I Timotei 3, 16), dătătoare de sens, de lumină și de speranță și anume că noi toți suntem întotdeauna iubiți în mod desăvârșit de Cel ce pășește împreună cu noi pe toate drumurile vieții și care nu ne abandonează niciodată, pentru că El este fidel promisiunilor și vocației Sale de Tată, Milostiv și Bun, pentru noi toți!

Iubirii Sale nemărginite trebuie să-i răspundem cu credință tare, cu speranță și cu iubire, mărturisind pururi faptele minunate pe care El le face cu noi. Hristos Cel așteptat și profețit în Vechiul Testament ne cheamă în permanență să-L primim în inimile noastre, după ce ne-am pregătit, prin post și prin rugăciune, ca să ne împărtășim de El în chip euharistic, în sfintele noastre biserici.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Nașterea Domnului, evenimentul „prin care omul își recapătă demnitatea originară” (Sfântul Ioan Gură de Aur), este în primul rând o sărbătoare a comuniunii, care celebrează familia ca instituție fundamentală a societății umane, locul firesc de trăire al darului vieții, dar în același timp și școală a sfințeniei, a slujirii și a iubirii.

Familia naturală este valoarea creștină, românească și europeană fundamentală care stă la baza civilizației umane și care susține dezvoltarea firească a lumii noastre, astăzi, ca dintotdeauna. Familia este o comunitate sfântă pe care se fundamentează întreaga înțelegere valorică a lumii. De aceea, în funcție de trăinicia și de prețuirea firească a acesteia, stă sau cade întreaga ordine morală a lumii, pentru că este instituția purtătoare a darului sacru al vieții.

Creștinismul valorizează viața ca dar dumnezeiesc, pe când ideologiile inumane, ateiste ori secular-umaniste contemporane sunt împotriva familiei și, deci, implicit a vieții. Din acest motiv avem datoria de a oferi fiilor și fiicelor noastre o educație creștină, bazată pe valorile ce izvorăsc din Evanghelia lui Hristos, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5), ca popor care avem privilegiul de a fi fost creștinați de Sfântul Apostol Andrei, acum aproape două milenii.

Părinte al civilizației moderne, Creștinismul este cel care a născut cultura scrisă a cuvântului și a tiparului, care a facilitat răspândirea și cunoașterea mesajului mântuitor al învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, fără Întruparea Cuvântului, lumea, așa cum o cunoaștem astăzi, cu tot ceea ce are ea mai bun, nu ar fi putut fi concepută vreodată, pentru că în El „sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9) și numai prin El am cunoscut „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Prin educație, cu ajutorul colaborării dintre Biserică, Familie și Școală, trebuie să oferim tinerelor generații o formare completă, bazată pe valorile creștine, autentic românești și europene.

Să nu uităm niciodată că „un neam valorează atât cât a înțeles și a asimilat din Evanghelia lui Hristos” (Simion Mehedinți) și mai ales că lumea contemporană are nevoie de mărturia noastră misionară, prin cuvânt și prin faptă, pentru a crede!

Mărturia iubirii, a credinței și a solidarității noastre este cel mai bun antidot la agresiunea ideologiilor morții, dintre care, astăzi, neomarxismul este cea mai virulentă. Prin urmare, „să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Romani 6, 5) pentru a mărturisi bunătatea, iubirea și milostivirea Domnului, căci așa cum mărturisea Sfântul Ioan Gură de Aur: „multe sunt cele care caracterizează Creștinismul, dar mai mult decât toate și mai puternică decât toate este dragostea reciprocă și pacea” (Omilia la Evrei 31, 1).

Împărtășindu-ne de bucuria Nașterii Domnului, animați de credința în Hristos și purtând în sufletele noastre iubirea de nestins a Bunului Dumnezeu, avem datoria de a duce acest ferment al speranței și al încrederii acolo unde trăim și muncim, familiei, prietenilor și cunoscuților noștri, pentru a le oferi posibilitatea de a aprofunda extraordinara comuniune de viață sfântă care este Biserica – Trupul Tainic al Domnului.

Iubiții mei fii duhovnicești,

Sunt deosebit de recunoscător tuturor celor care ne sprijină în slujirea pastoral-misionară, credincioși, clerici, autorități locale și naționale, dar mai ales tinerilor, speranța lumii și a Bisericii noastre.

Apreciez în mod deosebit slujirea pe care preoții la parohii, alături de profesorii de Religie, o desfășoară prin propovăduirea valorilor creștine, dar și munca foarte importantă pe care, în această perioadă de pandemie, medicii și toți ostenitorii din spitale o realizează în serviciul sănătății publice, ca slujitori ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”.

Lupta dintre lumină și întuneric se dă mereu în sufletele noastre, dar prin credință, atunci când alegem ceea ce trebuie, ne bucurăm de Domnul, ne împărtășim de încrederea pe care El o pune mereu în noi, și devenim cei prin care El lucrează la mai binele nostru și al societății în care trăim.

Cu credință și cu dragoste, cu speranță și cu lumină în suflete, să ne bucurăm cu toții de sărbătoarea Nașterii Domnului, făcând totul ca Pruncul Iisus Hristos să Se nască și în sufletele noastre și să vestim acest lucru, cu tărie, lumii de azi!

Vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului în pace, sănătate și iubire!

La anul și la mulți ani!

Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul,

Cel născut în ieslea Betleemului, rugător

pentru binele și bucuria voastră, a tuturor,

† N I F O N

Arhiepiscop și Mitropolit

Mult așteptată, mai cu seamă de copii, pentru că este un prilej de a primi daruri, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae reprezintă una din zilele încărcate de bucurie ale anului, fiind asociată cu dărnicia, generozitatea și bunătatea.

De-a lungul vieții sale, Sfântul Nicolae a oferit din belșug daruri celor în nevoie, fie că a fost vorba despre bani, vorbe bune sau descoperirea rostului vieții. Chip al blândețelor și mare dăruitor, pentru întreaga Creștinătate, Sfântul Nicolae este asociat cu bucuria de a oferi, de a ajuta și de a fi acolo unde este nevoie. Sărbătoarea sa ne pregătește într-un anume fel pentru Nașterea Domnului – Marele și Inegalabilul Dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, nouă, tuturor! Ne învață că a dărui este o necesitate existențială, pentru că noi, toți, trebuie să venim în întâmpinarea nevoilor aproapelui, trebuie să fim atenți la grijile celor de lângă noi și întotdeauna să oferim, și să împărtășim din bunătatea sufletului nostru, cu iubire.

Asemenea lui Dumnezeu care împărtășește necontenit harul Său cel de viață dătător și noi trebuie să lăsăm ca faptele noastre bune să izvorască în permanență în viața noastră. Cu toți așteptăm să se întâmple ceva bun, să fim surprinși de faptele extraordinare ale Domnului pe drumul vieții noastre. Avem dorințe, avem așteptări, avem nevoi, cu toții!

Însă, ar fi necesar să facem binele, să oferim, să ajutăm și să fim aproape unii de alții, nu doar în astfel de zile, la mari sărbători, ori în momente de mare așteptare, ci în toate zilele vieții noastre. Căci, avem vocația să facem binele în mod natural, ca fii și fiice ale tatălui ceresc, nu așteptând vreo recompensă, aici sau dincolo, nu din teamă sau din calcul, ci din adâncul sufletelor noastre, din iubire, din bunătate, pentru că așa suntem!

Avem nevoie de generozitate și de dărnicie, de iubire și de solidaritate mereu! Avem nevoie unii de ceilalți! Dar, în mod special, astăzi, mi-aș dori ceva. Nu pentru mine, ci pentru noi toți.

Mi-aș dori ca ura, vrajba, răutatea, invidia și nepăsarea, întunericul din viețile multora și înverșunarea întru cele ale întunericului să se risipească!

Mi-aș dori ca noi, românii să ne redescoperim uniți, solidari și aproape unii de alții, interesați de viitor, pășind pe gloria trecutului și construind în fragilitatea prezentului împreună!

Mi-aș dori să nu mai murdărim trecutul neamului și al țării noastre pentru a face pe plac cine știe cărui năimit și străin, eliberându-ne de lanțurile grele ale dezordinii, ignoranței și neputinței!Mi-aș dori să recreăm încrederea în destinul nostru național, să punem Biserica, Familia și Școala pe acele locuri de cinste și de frunte, așa cum se cuvine!

Mi-aș dori ca bunătatea, bucuria și frumusețea acestei zile de sărbătoare să ne însoțească, pe toți în fiecare zi! De noi depinde!Tuturor celor care purtați numele de biruință al Sfântului Ierarh Nicolae vă doresc ani mulți și binecuvântați! Dumnezeu să binecuvânteze România și pe fiii și fiicele sale, oriunde s-ar afla!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Nimic din ceea ce se întâmplă în lume nu este întâmplător, nimic din ceea ce se petrece nu este fără rost! Simetria, coincidențele, întâmplările și desfășurarea istoriei în general, sunt numai modalități ce încă o dată mărturisesc puternica lucrare a Creatorului în lume.Astfel, a rânduit Bunul Dumnezeu ca înaintea Zilei Naționale a României să ne bucurăm de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel dintâi chemat, ocrotitorul României și cel care a vestit strămoșilor noștri Evanghelia lui Hristos, aducând Creștinismul pe teritoriul țării noastre. Iar, acest lucru este mărturisit de numeroase izvoare, de la Sf. Ipolit, Eusebiu de Cezareea și Origen, până la Sinaxarul constantinopolitan, ori la Sf. Epifanie sau la Nichifor Calist. Chiar Papa Ioan Paul al II- lea a mărturisit acest lucru, cu multă evlavie!

Alături de ceilalți apostoli, de fratele său Petru, pe care l-a adus la Hristos, Sfântul Apostol Andrei este unul din cei ce au clădit „Catedrala Europa”, au pus bazele Europei creștine și fundamentele civilizației lumii noastre, pentru că este un fapt incontestabil, Creștinismul este cel care a dat naștere conceptului de civilizație și cultură europeană, iar de atunci civilizația este sinonimă cu paradigma creștină.

Nu întâmplător s-a spus că gradul de civilizație al unei națiuni este dat de cât a înțeles din Evanghelie și de respectul față de Dumnezeu și de aproapele, ori față de viață în general. Din această perspectivă, faptul că pe teritoriul țării noastre a fost propovăduit Creștinismul de un Apostol al lui Hristos și că strămoșii noștri au fost convertiți de Sf. Ap. Andrei este un prilej de mare demnitate, mândrie, dar și responsabilitate.

Avem datoria de a duce mi departe această comoară pe care ne-a oferit-o Dumnezeu, aprofundând Creștinismul și răspândindu-l, prin cuvânt și faptă la cât mai mulți. Și, mai mult, avem datoria de a susține recreștinarea Europei, acolo unde Adevărul nu mai strălucește ca înainte. Iar, prin conaționalii noștri, plecați în diaspora, lumina adevărată a creștinismului răsăritean luminează cu multă putere.Desigur, sunt și astăzi unii care contestă prezența Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul țării noastre și faptul că i-a creștinat pe strămoșii noștri, fără argumente și numai pentru că se situează contra Ortodoxiei străbune, de pe alte poziții confesionale creștine, ori chiar din perspectiva ateismului sau a diferitelor ideologii de sorginte neomarxistă. Și lor trebuie să le spunem adevărul, chiar dacă ei știu bine că-și promovează ideile eronate numai pentru că sunt radicali antiortodocși și/sau anticreștini. Din fericire, ca ei au mai fost în istorie, dar au dispărut, rapid, fără a li se mai cunoaște poveștile înveninate!

Revenind la Sfântul Apostol Andrei, trebuie să ne gândim cu multă evlavie la el, căci, prin intermediul lui, Dumnezeu ne-a oferit marele dar al credinței creștine, mai precis creștinându-ne înaintașii, iar apoi, este un argument forte pentru noi, cei de azi, de a nu fi cu nimic mai prejos decât ei și urmându-le exemplul, să facem din credință podoaba, fundamentul și frumusețea vieții noastre! Avem această datorie pentru urmașii noștri, pentru destinul istoric al neamului nostru și mai cu seamă înaintea Bunului Dumnezeu.

În întunericul răutății, al violenței și al discordiei, avem nevoie de lumina nepieritoare, înnoitoare și vindecătoare a Evangheliei lui Hristos! Avem nevoie să fim apostoli moderni ai Domnului, urmând exemplul Sf. Ap. Andrei! Avem nevoie să fim misionarii lumii noastre, cei ce risipim întunericul tenebrelor și facem să strălucească lumina lui Hristos care luminează tuturor!

Faptul că sărbătoarea Sf. Ap. Andrei a fost rânduită astfel încât se află poziționată în calendar înaintea Zilei Naționale a României este, în lumina celor de mai sus, și un semn că Evanghelia lui Hristos, Creștinismul și acest sfânt apostol ne-au călăuzit ca popor prin istorie. Iar Marea Unire de la 1918, pe care o celebrăm an de an a fost realizată de înaintașii noștri cu abnegația, osârdia și sacrificiul izvorât din credința creștină. Suntem un popor creștin, iar acesta este un mare dar și privilegiu, o datorie de a străluci în istorie prin Hristos!

De altfel, astăzi se știe foarte clar, Biserica ortodoxă a fost de-a lungul timpului instituția națională fundamentală, inițiatoarea celor dintâi școli, spitale, biblioteci etc., cea care a fost în inima tuturor marilor evenimente istorice naționale, animându-i pe cei de dinaintea noastră.

Aceste două sărbători, una religioasă -sărbătoarea Sf. Ap. Andrei și una cu caracter pronunțat istoric – Ziua Națională, așezate una lângă alta, mărturisesc despre îngemănarea benefică, necesară și rodnică dintre credința creștină și neamul românesc, ca o deviză, ca un îndemn, ca un testament pentru cei ce vor veni.

Prin credință vom birui toate încercările vremurilor și ne vom împlini menirea istorică pe care ne-a oferit-o Dumnezeu.

România Mare, creștină și europeană ne este cel mai sfânt ideal, comoară pe care o încredințăm tinerelor generații! O Românie care să strălucească în Europa creștină și care, după chipul Sf. Ap. Andrei care l-a chemat la Hristos pe fratele său Petru, să contribuie la aprofundarea creștinismului răsăritean pe întregul continent, la reîncreștinarea lumii noastre!

La mulți și fericiți ani tuturor celor ce poartă numele Sf. Ap. Andrei, dar și tuturor românilor! Este Sfântul nostru național prin excelență! La mulți ani, România!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Binecuvântare și dar al lui Dumnezeu, timpul este distanța dintre iubirea Lui și răspunsul nostru, ce ține de specificitatea umanității noastre. Există timpul care curge în mod profan, și timpul sacru, care ne deschide spre realitatea esențială a vieții noastre. Perioada în care ne aflăm acum, a Postului Nașterii Domnului, este una de intensă și profundă pregătire pentru întâmpinarea acestei mari sărbători a întregii lumi creștine.

De fapt, rolul postului este acela de a ne elibera de orice grijă, greutate și necesitate materială, și a da întâietate celor spirituale. Lăsam acum să strălucească în noi bucuria duhovnicească a căutării și aprofundării prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Asemenea magilor de la Răsărit, regi sau înțelepți ai Orientului, călăuziți de providențiala stea, și noi pornim sau repornim în căutarea sensului profund al existenței noastre, mai cu seamă în perioada acestui post.

Mergem pe cale, căutăm, admirăm, așteptăm, intuim urma prezenței dumnezeiești, a misterului sau a tainei, călăuziți de dorința interioară a sufletului nostru, care asemenea stelei antice ne conduce spre întâlnirea cu Dumnezeu Cel Întrupat. Mergem pe căile postului, ne abținem cât se poate de mult de la rău, sub toate formale sale, purificându-ne de păcate prin intermediul Sfintelor Taine, luminând întunericul din noi, pentru a lăsa tot mai mult să strălucească acea reflectare a luminii dumnezeiești oglindite în noi.

Lăsăm să se facă tot mai simțită acea foame interioară după sens, după Creator, fiindcă înfrânând trupul, lăsăm să se facă simțit sufletul, îl eliberăm de sub dominația materialului și a imediatului.

Urmând râvna căutării și îndelunga răbdare a profeților și drepților Vechiului Testament, dar și pe filozofii antici păgâni, căutători ai adevărului, ne transformăm în pelerini spre (re)găsirea rostului vieții noastre, spre marea întâlnire, mereu nouă, vivantă și intensă cu Domnul, Cel ce S-a născut în ieslea Betleemului.

Fiecare clipă devine astfel o treaptă spre apropierea de el, o parte a scării care ne suie la El, fiecare moment este un alt mod de a ne regăsi pe calea căutării, de a păși pe urmele prezenței Lui în timp și spațiu, de a ne regăsi cu aproapele nostru ca frați, solidari și întru comuniune.

Experiența postului este surprinzătoare, cu nespuse bucurii duhovnicești, căci este un timp în care înfruntăm partea întunecată a existenței noastre, eliberând-o de sub puterea întunericului, luminând-o și recâștigând-o. De aceea, nu materia este rea pentru noi, creștinii răsăriteni, căci ea este bună și frumoasă, așa cum a făcut-o Domnul, ci rău poate fi modul în care o folosim, deoarece putem să o transfigurăm în diafană scară către cer, în luminoasă cale de strălucire a lui Dumnezeu, sau dimpotrivă, un tobogan spre tenebrele răului ce ne pot captura oricând; sunt doar opțiuni ce țin de propria libertate și discernământ, de osteneală și intuiție duhovnicească.

Clipă de clipă, zi după zi, cu fiecare duminică și sărbătoare, traversând Postul Nașterii Domnului în corabia mântuirii – Biserica, ne apropiem de marea sărbătoare a întâlnirii cu Domnul Cel Întrupat, când timpul liturgic ne face asemenea păstorilor care L-au adorat pe Hristos. La fel ca magii, Îi putem aduce în dar osârdia, disponibilitatea și alegerile noastre înțelepte, iar asemenea Dreptului Simeon, îl putem ține nu în doar brațe, ci în întreaga noastră ființă, gustându-L în Euharistie. Astfel, la finalul timpului de așteptare, de încheiere a Postului, ne întâlnim cu Domnul în chip liturgic, euharistic, pătrunzând în spiritul intens al sărbătorii. Cei vechi știau prea bine că, fără o intensă și laborioasă pregătire, spiritul sărbătorii îți scapă printre degete și superficialul îți fură bucuria vieții și a întâlnirii cu Domnul.

De altfel, acesta este unul din neajunsurile epocii noastre, profund marcată de un materialism grosier, sesizat mai ales în pregătirea exclusiv materialistă, gastronomică ori dominat de agitația cumpărăturilor. Timpul din apropierea sărbătorilor Nașterii Domnului pare o fugă de noi și de Dumnezeu, căci ne străduim din răsputeri să facem plăcere trupului, să ne bucurăm de senzualitatea materialistă, uitând că sensul acestui eveniment este tocmai întâlnirea cu Hristos, Dumnezeu Cel Întrupat, cel mai mare dar făcut nouă de Creator, iar nu excesele materiale de tot felul.

Civilizația creștină, glorioasă și biruitoare, trebuie să-și regăsească fundamentele tradiționale, încărcate de sens, și să se elibereze de păgâna și barbara invazie neo-păgână a acestui atroce grosier materialism, prin asceză, prin rugăciune sporită, prin meditație adâncă și mai ales prin reîntoarcerea la Duhul Părinților, la frumusețea aceea a sărbătorii copilăriei noastre, a celor avansați în vârstă pe drumul vieții.

Nașterea Domnului este sărbătoarea splendorii familiale ce ne descoperă pe Dumnezeu Întrupat, nespus de iubitor și puternic în fragilitatea, gingășia și delicatețea Sa umană asumată.

Parfumul sărbătorilor rurale de altădată, mirosul acela frumos, de neuitat și îmbietor al satului românesc, acea perioadă de aur idilică a copilăriei noastre, toate se deschid parcă dintr-o dată în mii și mii de fragmente de amintiri care se reunesc acum, cu prilejul Nașterii Domnului. Și în mod aproape ireal, pentru o clipă, redevenim iar copii cu inimile pulsând de entuziasmul, puritatea, frumusețea și drăgălășenia vârstei. De Crăciun cu toții redevenim copii, ne reunim cu cei iubiți, unii plecați departe, prin intermediul amintirilor copilăriei noastre, prin El, Domnul Cel Întrupat, Atotiubitor, Atotmilostiv – Pruncul din ieslea Betleemului.

Mi-aș dori să fim cât mai des, mereu dacă se poate, fii și fiice ale Crăciunului, strălucind de bunătate și generozitate în toate zilele vieții noastre! Bucurie deplină în post și sărbătoarea Nașterii Domnului cu pace și rost!

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște