KARMA IS A BITCH, ȘERIFU’! (Pamflet)

in Actualitate/Opinii by
Banner

Deși s-a dat peste cap asemeni Zmeului din poveste să curețe calea către șefia Salvamont Dâmbovița pentru pupilul lui Savin din Bușteni, președintele Alexandru Oprea a fost ridiculizat de respectivul (nu dăm nume!), care a avut o prestație lamentabilă la examenul pentru ocuparea postului. Examen la care a participat singur, grație strădaniei unora de a-i elimina pe toți ceilalți pretendenți!

Cum spuneam, ”Karma is a bitch, șerifu’!”

Faptul că dl. Oprea s-a pus în situația penibilă enunțată, ar trebui să fie strict problema împricinatului. Asta doar dacă am uita că este (încă) președintele Consiliului Județean Dâmbovița, funcție de la înălțimea căreia se așteaptă un cu totul alt comportament decât acela de vătaf pe moșia lu’ bunelu.

Dl. Alexandru Oprea ar trebui să născocească rapid un pretext pentru a demisiona și să dispară din atenția publicului cât încă o mai poate fără să fie terfelit(prea tare). Profitând de faptul că oamenii sunt mult prea preocupați de molima care s-a abătut asupra noastră, ar putea spera ca lumea să-l uite rapid. E maxim ce-și poate dori, dat fiind maniera în care a înțeles să gestioneze funcția pe care (încă) o ocupă!

 

Banner