fbpx

Platformă de știri și opinii

Klaus Iohannis: RECOMANDĂRILE devin OBLIGAȚII!

in Actualitate by
Banner

Președintele României,  Klaus Iohannis, a susținut marți, 24 martie 2020, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, la finalul ședinței de evaluare și prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

După discuțiile purtate prin videoconferință cu Prim-ministrul României – Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne – Marcel Vela, Ministrul Sănătății – Victor Costache, și Ministrul Apărării Naționale –  Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis a declarat că, de miercuri, recomandările devin obligații.

Astfel, dacă până acum românilor nu le-a fost interzis să circule pe timp de zi fără motiv, de mâine, deplasarea fără un motiv bine întemeiat nu mai este permisă, fie noapte, fie zi.

„Pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției.

Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine o obligație, după principiul stăm acasă.

În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de Urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin Ordine Militare.
Aceste restricții pe care tocmai le-am menționat vor fi prelucrare în cursul zilei de astăzi într-o Ordonanță Militară și restricțiile vor intra în vigoare începând de mâine.”, a declarat Klaus Iohannis.

Sunt acceptate numai situațiile în care aveți nevoie de aprovizionare cu alimente, de medicamente, dacă vă deplasați la locul de muncă, dacă îngrijiți persoane în vârstă, dacă trebuie să hrăniți animale, dacă aveți nevoie de un consult medical care nu poate fi amânat sau alte situații de acest gen.

Trebuie să știți că pentru fiecare astfel de deplasare va trebui să aveți asupra dumneavoastră o declarație pe proprie răspundere, însoțită de actul de identitate, iar dacă este vorba despre locul de muncă, și de o adeverință de la angajator. Atât pentru declarația pe proprie răspundere, cât și pentru adeverința de la angajator, vă atașăm mai jos modelele propuse de autorități.

Așadar, România se alătură statelor care au luat măsuri stricte pentru stoparea răspândirii coronavirusului, iar izolarea la domiciliu trece de la stadiul de recomandare la obligație, obligația fiecărui cetățean de a da dovadă de spirit civic și de responsabilitate!

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top