Administrația târgovișteană a semnat astăzi, 19 februarie 2020, un proiect de aproximativ 22 de milioane de lei (fonduri europene, nerambursabile), prin care se va implementa un nou sistem de iluminat public, la nivelul Municipiului Târgoviște.
Proiectul, cu o durată de implementare de 36 de luni și o durată de execuție de 12 luni, este finanțat prin POR 2014-2020, beneficiind de o alocare de aproximativ 21 de milioane de lei (fonduri nerambursabile din FEADR și bugetul național), contribuția beneficiarului, Primăria Târgoviște, fiind de aproximativ 400.000 de lei.
La semnarea actelor de finanțare au fost invitați și parlamentari de Dâmbovița (Corneliu Ștefan, Claudia Gilia sau Oana Vlăducă) sau reprezentanți ai administrației publice locale (viceprimari, city-manager).
Foto ilustrativ, eficientizare energetică Târgoviște
Proiectul prevede schimbarea aproape integrală a sistemului de iluminat public stradal, cu unul mult mai eficient energetic, ce va genera costuri reduse, fața de ceea ce se întâmplă la momentul actual. Noile sisteme vor fi unele ce vor permite iluminarea diferită, în funcție de necesități, a anumitor tronsoane stradale și deasemnea a trecerilor de pietoni, ce vor beneficia de o iluminare suplimentară, în momentul în care o persoană se angajează în traversare (vezi foto ilustrativ).
Foto ilustrativ, eficientizare energetică Târgoviște
Proiectul ar trebui să fie finalizat mai repede decât este prevăzut în contract (12 luni pentru execuție) spun beneficiarii, reprezentanții administrației publice locale târgoviștene.