fbpx

Platformă de știri și opinii

Chindia joacă astăzi cu FC Voluntari

in Sport by
Banner
Echipa târgovișteană va susține astăzi penultimul joc din sezonul regular al Ligii I, cu FC Voluntari, la Ploiești, de la ora 17.30.

În tur a fost 1-0 pentru roș-albaștri. Antrenorul Viorel Moldovan (foto) nu se poate baza pe Aioani, Florea și L. Mihai, toți cu probleme medicale. „Ne așteaptă un meci foarte dificil, împotriva unei contracandidate, o echipă care a început foarte bine acest an, două victorii din două meciuri, lăsând la o parte restanța pierdută cu Steaua. Ei și anul trecut au propus un fotbal de calitate, dar poate că nu au avut șansă. Au jucători buni. Noi ne dorim să legăm două victorii consecutive, după succesul de la Astra. Avem nevoie de puncte și, în același timp, să îi ținem cât mai departe de noi pe cei de la Voluntari”, a prefațat fostul internațional jocul de astăzi, din etapa a 25-a a campionatului.
    Biletele costă 15 lei la Tribuna I și 20 lei la Tribuna 0 și sunt disponibile între orele 8 și 12 la sediul clubului și de la ora 8.30 până la pauza meciului la stadionul Ilie Oană.
* De trei ori s-au întâlnit cele două echipe în ultimii doi ani în jocuri oficiale. Toate meciurile s-au încheiat cu același scor după 90 de minute, 1-0
9 iunie 2018: FC Voluntari – Chindia 1-0 (baraj de promovare, tur)
13 iunie 2018: Chindia – FC Voluntari 1-0 (baraj de promovare, retur, 0-3 la penalty-uri)
7 octombrie 2019: FC Voluntari – Chindia 0-1 (Liga I)
Sursa: AFC Chindia Târgoviște
Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Sport

Go to Top