• p1-1.jpg
  • p2-1.jpg
  • p3-1.jpg
  • p4.jpg
  • p5.jpg
  • p6.jpg
  • p7.jpg
  • p8.jpg

Splendoarea munților Bucegi. Acele Morarului, iarna

in HOBBY by
Banner

Masivul Bucegi are o complexitate aparte, spre deosebire de alte masive muntoase din Romania, mai exact se pretează la aproape orice tip de sport montan. Versantul estic, prahovean, este mai cunoscut pentru verticalele sale, Peretele Văii Albe fiind cel mai înalt perete din Carpați. Tot aici, amatorii de ascensiuni pe trasee nemarcate, foarte la modă in ultima perioadă, nu ezită sa urce în număr mare, fie pe văile estice de abrupt, fie pe creste, iar cei mai experimentați pe multitudinea de trasee alpine din Peretele Văii Albe, Coștilei sau Gălbinelelor.

Exista însă și trasee mai ușoare din punct de vedere alpin, dar nu mai puțin spectaculoase. Unul dintre acestea este, fără doar sau poate, Creasta Morarului. Cu un grad de dificultate moderat (3A), Creasta Morarului impune mai puțină dificultate tehnică, dar mai multă anduranță, lucrurile schimbându-se, dacă traseul este parcurs iarna. La dificultatea existentă se adaugă vitregia climatica, traseul fiind destul de greu de parcurs din cauza acoperirii cu zăpadă a pitoanelor de asigurare.

Se recomanda, pentru amatorii de astfel de ascensiuni pe timp de iarnă, să aibă în trusa cu scule și câteva pitoane de rezervă.

Împreuna cu Alex Dobra, ne încumetăm să urcam și noi acest spectaculos traseu, situat pe abruptul nord-estic al Bucegilor, având ca punct orografic Vârful Omu.

Pornim cu elan din apropiere de Gura Diham, în urcare pe Plaiul Fânului, până in Poiana Coștilei, de unde continuam crucea galbenă pe Valea Cerbului, până aproape de prima căldare glaciara.

Undeva în dreapta, cotim spre nord-est pe Brâul Mare al Morarului, ce ne va conduce la baza Crestei Ascuțite. Zăpada nu este mare, în schimb vântul suflă în rafale și este foarte frig. Nu ne punem prea mari speranțe de reușită, dar înaintăm optimist.

După traversarea Sistoacelor, vâlcele ce coboară de sub creasta, pe versantul sudic, până în valea Cerbului, ajungem sub Creasta Ascuțită. Ne echipam și pornim în sus. Vântul suflă cu putere dinspre nord, așa că urcăm atent, încercând tot timpul să rămânem ascunși mai spre sud, unde vântul nu suflă așa tare.

Primul Obiectiv este Acul Mare. Nu-I dificil, mai degrabă lung și prost asigurat. Din vârful lui, trebuie coborât puțin până la stația de rapel. Pierdem timp la instalarea rapelului și la recuperarea corzilor, așa că Acul Roșu îl traversăm prin zona mediană, pentru a ajunge mai repede la Acul Crucii, dar asta după ce urcăm Degetul Prelungit.

Acul Crucii a fost cel mai dificil, din punct de vedere tehnic. Printr-o fisură mai largă, asemănătoare unui diedru, se iese pe o față mai nordica, unde pitoanele erau acoperite cu zăpadă, iar vântul sufla cu putere. După ce rapelăm din Acul Crucii, urcam pe o brâna ascendent stângă, până pe Acul de Sus. Aici vântul se întețește și mai tare. Încercăm să urcăm pe versantul nordic, spre Crucea lui Alexandrescu și Vf Moraru. Zăpada fiind un pic mai mare, ne dă mai multa siguranță, chiar dacă panta este mai abruptă.

Ieșiți în  creasta mai domoală și biciuiți de rafalele de vânt, hotărâm să traversam spre sud, direct în Valea Cerbului. Sub circul de sus al văii, ne prinde deja întunericul. Nu ne mai grăbim și începem să coborâm ușor pe vale și apoi pe Plaiul Fânului, până la Gura Diham.

Banner