Acțiune de salvare în desfășurare pe Piciorul Babelor.

in Actualitate by
Banner

În urma unui apel telefonic primit pe numărul de serviciu din partea dispeceratului unic național 112, echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a fost înștiințată despre un accident produs în punctul „Săritoare/Cimitirul Elefanților”, pe traseul Peștera-Babele.

O echipă formată din 5 salvatori montani de la baza Salvamont Salvaspeo Peștera, împreună cu o echipă a Jandarmeriei Montane Peștera a plecat spre locul indicat, comunicând în permanență cu colegii salvatori montani din cadrul echipei Salvamont Bușteni.

Persoana accidentată, în vârstă de aproximativ 40 ani, cu fractură de tibie, a fost preluată de echipa Salvamont Bușteni cu ajutorul unui snowmobil, evacuarea acesteia fiind mult mai ușoară cu telecabina pe tronsonul Babele-Bușteni.

Specificăm faptul că persoana accidentată se afla deasupra „Săritorii/Cimitirului Elefanților”, iar după transportul cu telecabina aceasta a fost preluată de o ambulanță, fiind transportată la cea mai apropiata unitate sanitară.

Sursa video: Alexandru Doba

Video: Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița în drum spre locul accidentului

 

Banner