fbpx

Platformă de știri și opinii

Rovana Plumb-Alexandru Oprea, lansare în tandem pentru conducerea PSD Dâmbovița

in Actualitate/Politică by
Banner

Cu doar trei zile înainte de Conferința Extraordinară de Alegeri, care va avea loc duminică, 19 ianuarie, sediul PSD Dâmbovița a fost luat cu asalt de Parlamentari, primari și viceprimari, consilieri județeni și locali, șefi de organizații locale și personalități social-democrate s-au adunat la lansarea oficială a candidaturilor Rovanei Plumb (pentru președinția organizației) și Alexandru Oprea (pentru funcția de președinte executiv).

Deși toată lumea se aștepta la ”sânge pe pereți” și atacuri a adresa contracandidaților, Rovana Plumb a avut un discurs mai degrabă conciliat cu colegii de partid, dar foarte critic la adresa adversarilor din PNL.

Rovana Plumb, președinte în exercițiu al PSD Dâmbovița, le-a spus celor prezenți că este onorată să candideze pentru un nou mandat în fruntea Organizației Județene a PSD.

”Candidez alături de Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean, care își depune candidatura pentru funcția de președinte executiv și alături de numeroși colegi din echipă puternică  a PSD Dâmbovița.

Cred cu tărie că organizația noastră are nevoie de stabilitate și consens pentru că ne aflăm într-un an electoral complex, cu două tururi de alegeri, pe care PSD trebuie să le câștige.  Nu putem permite ca o guvernare de dreapta să aducă din nou austeritatea în România. Adevărații adversari sunt cei care conduc  această țară împotriva românilor, cei care refuză să mărească alocațiile, care întârzie nepermis plata pensiilor, care cresc vârsta de pensionare, care lasă oamenii pe drumuri. Aceasta este lupta justă pe care trebuie să o ducem.

Mă voi lupta constant cu toate armele democratice ca să câștigăm alegerile locale și parlamentare. Este  o este perioada peste care trec întărite doar partidele care au proiecte pentru oameni și care au oameni care muncesc pentru proiecte. Așa cum PSD a avut și va avea mereu. Dorim să continuăm proiectele începute și să dăm noi șanse de dezvoltare comunităților noastre. ” le-a spus Rovana Plumb celor prezenți

La rândul său, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a accentuat necesitatea întăririi partidului prin unitate și lucru în echipă, cu respectarea deciziilor luate în forurile statutare.

“Cred în respect, cred în luarea deciziilor în interiorul partidului și nu în centre de decizie aflate în afara partidului, cred într-o bună comunicare și într-o transparență a actului decizional de natură politică.

Am deplină încredere că duminică eu și colegii mei alături de doamna președintă Rovana Plumb vom câștiga. Vreau să le transmis succes   de duminică sper cu tărie că toți cei care au contestat anumite lucruri să înțeleagă că  deciziile se iau de către majoritate. Putem avea puncte de vedere dar atunci când am votat  și am adoptat o decizie mergem cu toții înainte. Avem forța necesară de  a câștiga alegerile locale.”

La conferința Județeană de duminică sunt așteptați 194 delegați cu drept de vot, din tot județul.

Până joi, nu mai puțin de 32 de social democrați și-au depus candidatura pentru cele 17 posturi de vicepreședinți PSD Dâmbovița.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top