fbpx

Platformă de știri și opinii

Chindia zâmbește! 2-1 cu Politehnica Iași, come-back spectaculos al roș-albaștrilor

in Sport by
Banner

Chindia și-a trecut din nou în cont o victorie în Liga I, fix după două luni de la ultima izbândă și chiar în ziua în care președintele clubului, Marcel Ghergu, a împlinit 56 de ani. Cu Cherchez, Florea, Martac și Neguț în teren din primul minut roș-albaștrii au pus presiune la buturile lui Rusu și au trecut în câteva rânduri pe lângă deschiderea scorului în debutul jocului. Contrar desfășurării ostilităților, ieșenii au făcut 1-0 imediat după reluare, Platini a înscris din întoarcere, cu noroc, mingea lovind bara înainte să ajungă în plasă. De aici a urmat un forcing fenomenal al Chindiei, o repriză precum a doua cu Craiova sau Astra și, firesc, răsturnare de scor și toate punctele la Târgoviște, în ciuda postacilor și a frustraților care se grăbiseră să cânte retrogradarea sau să ceară demisii și demiteri.

Florea (59) a egalat după un atac consistent al roș-albaștrilor, pentru ca patru minute mai târziu căpitanul Cherchez să aducă Chindia în avantaj după recuperarea lui Yameogo, un african muncitor, determinat și serios, care își face treaba în tricoul Chindiei (63). La 2-1, „comisarul” Moldovan a mutat ofensiv, cu Ivancic în locul lui Cherchez, iar jocul dâmbovițenilor a continuat să încânte.

Pe final, Chindia a făcut și spectacol pentru cei 1.000 de fani din tribune, dar Florea (90) sau Neguț (90+5) au trecut pe lângă golul al treilea. S-a terminat 2-1, patru puncte per total smulse de Chindia din dubla cu Politehnica Iași și, strict legat de seara de sâmbătă, infuzie de optimism și încredere înaintea meciului cu Hermannstadt.

Moldovan, discurs mobilizator

Viorel Moldovan și-a lăudat elevii la flash-interviu și la conferința de după meciul cu Politehnica Iași, unde au ajuns, spun sursele noastre, și ziariști neacreditați: „Un om e distrus atunci când renunță. Felicit băieții, am luat niște corecții în ultimele meciuri, dar trecutul nu ne definește. Mă bucur enorm de mult pentru această victorie. Îmi felicit băieții pentru atitudine, e foarte importantă pentru ceea ce va urma. Ca antrenor, ești singurul responsabil pentru rezultatele negative. Îmi asum tot ce e negativ, dar vreau ca jucătorii mei să intre motivați pe teren. A fost o serie complicată, dar așa e în fotbal, lucrurile basculează rapid în diverse sensuri. Sper că această victorie e un nou început pentru noi. Provocat de un jurnalist neacreditat la acest meci, Moldo a reacționat pe măsură: „Nu am nimic cu fotbaliștii localnici, mereu mă întrebați asta. Pentru mine toți pot fi titulari. Facem conferințe de presă regulat, doar că dumneavoastră nu prea veniți. Nu prea v-am văzut”.

Moment de reculegere pentru Titi Ionescu

Înaintea fluierului de start, organizatorii – în speță oficialii Chindiei – au organizat ca la carte un moment de reculegere în memoria fostului conducător al clubului, Constantin Titi Ionescu, decedat vineri, la vârsta de 83 de ani. Pe tabela de marcaj a stadionului din Ploiești a fost afișată o fotografie cu Titi Ionescu, însoțită de mesajul „Dumnezeu să te odihnească în pace”. Jucătorii s-au strâns la mijlocul terenului, iar spectatorii, 1.000 la număr, au aplaudat în semn de respect.

20 de puncte a strâns Chindia Târgoviște în 20 de etape

10 este locul ocupat de târgovișteni în Liga I. Locurile 14 și 13 retrogradează direct, locul 12 merge la baraj.

Foto: AFC Chindia Târgoviște / Marius Tudor

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top