fbpx

Platformă de știri și opinii

„Murim pe teren pentru victoria asta” | Mobilizare la CSM pentru meciul din CEV Cup

in Sport by
Banner

CSM Târgoviște a organizat astăzi o conferință de presă la care au participat președintele clubului, Cristian Savu, antrenorul echipei de volei, Dragan Nesic, și una dintre jucătoare, Ilka Van de Vyver. Cu toții au prefațat într-un mod optimist disputa de mâine, cu Fatum Nyíregyháza (Sala Polivalentă, ora 18.00, intrare liberă), din prima manșă a 16-imilor CEV Cup. „Suntem gata să murim pe teren pentru victorie. Ar fi foarte important în economia dublei manșe să câștigăm la Târgoviște. Ne așteaptă o lună foarte grea. Cred că ne-am revenit după câteva evoluții mai slabe, am câștigat ultimele două jocuri și privim cu încredere spre confruntarea din Cupa CEV. Sperăm să avem tribune cât mai pline marți seară. Am observat că la jocurile noastre vin mereu fetele de la baschet, dar și jucători de la Chindia. Le mulțumim și îi așteptăm să ne susțină”, a transmis sârbul Nesic, aflat la a treia experiență europeană pe banca lui CSM. „O spun ca om, nu ca antrenor: vreau să obținem calificarea în turul următor. În primele două confruntări cu mine pe bancă nu am putut mai mult”, e obiectivul personal al lui Nesic.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Sport

Go to Top