fbpx

Platformă de știri și opinii

Modernizări ale drumurilor în mai multe localități din Dâmbovița

in Actualitate/Administrație by
Banner

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a efectuat marți, 5 noiembrie 2019, o vizită de lucru, alături de vicepreședintele Alin Manole, la mai multe obiective de investiții derulate în localitățile Doicești, Valea Lungă, Gura Ocniței și Răzvad.

În comuna Doicești, primul obiectiv vizat a fost „Modernizare străzi în comuna Doicești” – finanțat în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Doicești, cu o valoare de 4.094.633 lei; tronsoanele de străzi care fac obiectul acestui proiect însumează 5,546 km.

Vizita a continuat la obiectivul de investiții „Modernizare străzi în comuna Doicești”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, investiție în valoare totală de 3.269.489 lei.

În comuna Valea Lungă, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a vrut să vadă stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizare a 1,37 km de drum comunal”, finanțat în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, a cărui valoare estimată este de 999.410 lei.

Un alt obiectiv aflat pe agenda vizitei de lucru de ieri a fost și „Modernizare străzi de interes local din comuna Valea Lungă”, investiție în valoare de 4.042.538 lei. Aici, stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 60%.

Și lucrările de la Secția de Recuperare Neuromotorie Copii din comuna Gura Ocniței s-au aflat printre obiectivele monitorizate. Aici, se efectuează lucrări de amenajare a căilor de acces, alei pietonale și spații de parcare în curtea unității spitalicești.

Au fost finalizate activitățile de înlocuire a bordurilor iar, în prezent, se așterne covor asfaltic în incinta curții. De asemenea, urmează a se realiza și amenajarea unui spațiu de joacă.

Prin monitorizarea periodică a acestor investiții, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, dorește atât ca proiectele de infrastructură să se desfășoare într-un ritm susținut, dar și aducerea în atenția locuitorilor județului a modului în care se derulează contractele pentru obiectivele majore de investiții și menținerea transparenței în relația dintre autorități, constructori și societatea civilă.

Sursa: CJD

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top