fbpx

Platformă de știri și opinii

Interes enorm pentru Chindia – FCSB. Cât costă biletele

in Sport by
Banner

Chindia ar putea avea o asistență record pentru ultimii 25 de ani la meciul cu FCSB, din etapa a 13-a a Ligii I, programat la Ploiești, duminică, 20 octombrie, ora 20.30.

Interesul fanilor este uriaș, dovadă că în mai puțin de 24 de ore s-au vândut peste 2.000 de bilete, cu prețuri cuprinse între 12 și 20 lei. „Venim după trei victorii la rând, iar un nou succes ne poate duce aproape de zona play-off-ului. Mergem cu toții la meci, drumul spre Ploiești va fi o adevărată caravană roș-albastră”, se mândresc suporterii echipei lui Viorel Moldovan. Biletele se vând atât la stadionul Eugen Popescu, zilnic între orele 9 și 16, la fel la Ploiești, la casa de bilete a stadionului Ilie Oană, cât și online, pe portalul myticket.ro. Au fost deschise tribunele I și a II-a, iar la începutul săptămânii viitoare, în funcție de solicitări, s-ar putea vinde bilete și la peluze.

Prețuri bilete Chindia – FCSB: 20 lei tribuna 0 (epuizate), 15 lei tribuna I, 12 lei tribuna a II-a.

Galerie frumoasă la Voluntari

Neguț &.co s-au impus in deplasarea de la Voluntari cu 1-0, având un sprijin consistent din tribune, unde peste 200 de dâmbovițeni au asigurat fondul sonor al arenei. Gazdele au fixat un preț mai ridicat pentru suporterii oaspeților, 20 lei, față de 10 lei cât a fost intrarea în restul sectoarelor stadionului.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Sport

Go to Top