RECURS LA PREZENT. Şcoala vieţii, care are toţi băieţii

RECURS LA PREZENT. Mancurtul de lângă tine!

in Opinii by
Banner

Aflaţi într-un pseudoconciliabul, eu şi convivul meu, facem o trecere în revistă a unei anumite tipologii a comportamentului uman care în literatura anglo-saxonă poartă denumirea de „yes man”, în literatura noastră veche de „gloate”, remarcând că, pentru ambele forme, caracteristica principală este spiritul gregar.

În mijlocul discuţiei, mă întreba dacă am citit ceva de Cinghiz Aitmatov. Neg, numele nu-mi spunea nimic, după care îmi spune că este un autor kirghiz şi-mi recomandă cu căldură volumul „O zi mai lungă decât veacul”. (vezi foto)

Întreb „De ce?” şi răspunsul vine încărcat de informaţii edificatoare: „Pentru că acolo vei găsi mancurtul şi parabola mancurtizării, vei descoperi că marele urs (a se citi rus), după ce a creat comunismul, a creat şi acest individ, mancurtul !

Dar cine este mancurtul?

Cine doreşte să afle de la sursă, are la îndemână lucrarea autorului, iar pentru cei care nu mai au răbdarea unei lecturi, voi încerca să sintetizez câteva trăsături esenţiale ale mancurtului!

Potrivit DEX, mancurtul este persoana lipsită de memorie, care se supune orbeşte unui stăpân, prin extensie, persoană înrobită total şi îndobitocită.

Dacă definiţia vă şochează, trebuie să reţineţi că o limbă vie nu acceptă termeni noi decât în măsura în care ei definesc o realitate imediată. Deci el există, altfel nu ar fi fost inventat.

Sechelele adânci ale regimurilor opresive, ale gulagului precum şi „somnul raţiunii” au creat aceşti monştri!

Ei se supun orbeşte unui stăpân, iar pentru a fi posibilă o asemenea supunere nu au memorie, pentru a nu avea identitate . Dacă nu au memorie, mancurţii nu au trecut, iar cine nu are trecut nu are nici viitor. Ei sunt prizonieri ai prezentului şi de aici uşurinţa cu care sunt manevraţi.

Parabola mancurtizării ar rămâne doar rodul ficţiunii autorului şi ar sta închisă între coperţile cărţii însă, privind atent lumea, privind atent seamănul de lângă tine, nu poţi să nu constaţi că ne aflăm în plin proces de mancurtizare, că memoria colectivă şi cea individuală încep să dispară, că, din ce în ce mai puţin, nu mai ştim cine suntem, că rătăcim prin prezent fără ţintă iar atunci viitorul nu există, că semănăm din ce în ce mai mult cu personajele lui Aitmatov, a căror descriere poate fi reţinută din fraza: „Mankurtul era un rob perfect: nu cerea decât mâncare și ceva haine, executa orbește poruncile stăpânului, nu stătea cu nimeni altcineva de vorbă și, mai ales, nu se gândea să fugă sau să se revolte.”

Realitatea descrierii este de o cruzime înfiorătoare întrucât, involuntar, remarcăm în jurul nostru tot mai mulţi indivizi care corespund întru totul descrierii autorului, iar, înainte de a te gândi ce-i de făcut, tresari şi, speriat, te întrebi cine-i mancurtul de lângă tine!

Temerea ta este parţial justificată, căci mancurtul în stadiul acesta, atavic, fără memorie, nerelaţionând cu nimeni, este benign, nu reprezintă nici un pericol, malefic cu adevărat este stăpânul lui şi ordinele care le transmite!

Deci, atenție la mancurţi dar şi mai mare atenție la stăpânii lor!

Banner