fbpx

Platformă de știri și opinii

70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România

in Actualitate by
Banner

La invitația Excelenței Sale, doamna Ambasador Jiang Yu, am participat la recepția oferită cu ocazia celebrării a 70 de ani de la crearea Republicii Populare Chineze.

Anul acesta, aniversăm și 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România.

În diplomație se vorbește despre această relație ca fiind un model de urmat de către alte state – este un model bazat pe relații trainice, sigure și fără conflicte.

Dacă vom compara cifrele economice, putem spune că, din anul 2000 și până în prezent, avem o creștere de aproximativ 19 ori. China a devenit cel mai mare partener comercial al României, din Asia.

China este o țară modernă şi puternică, are o cultură și istorie foarte bogată. China este o țară deschisă colaborărilor externe de orice tip, are ce oferi și este gata să preia modele și să implementeze politici publice moderne.

De-a lungul timpului, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean și apoi deputat de Dâmbovița, am încurajat și sprijinit cooperarea dintre cele două țări. În ultimii ani, am fost parte la mai multe acțiuni comune la care au participat delegații importante din China în județul nostru.

Am avut parte de un proiect de schimburi de experiență în ce privește antreprenorialul feminin în cele două țări.

Astfel, reamintesc faptul că am sprijinit o delegație de femei antreprenor din Beijing și o delegație a federației Femeilor din întreaga China, condusă de E.S. Shen Yueyue, în calitate de vicepreședinte al Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Republicii Populare Chineze să viziteze județul nostru și să cunoască noi oportunități de investiții.

La rândul nostru, am avut deosebita onoare să participăm, în această vară, alături de alte doamne implicate în viața publică din România, la un schimb de experiență în Republica Populară Chineză.

S-au legat prietenii trainice, care vor da naștere unor proiecte noi pentru îmbunătățirea vieții din comunitățile noastre.

Am arătat deschidere pentru orice tip de investiție în județul Dâmbovița și le vom oferi sprijin academic și administrativ pentru orice proiect comun dintre țările noastre.

70 de ani de relații între România și Republica Populară Chineză înseamnă trăinicie, înțelepciune și pot garanta un viitor economic mai bun pentru cetățenii celor două țări.

Chiar dacă distanța fizică este atât de mare, cele două popoare se simt mai aproape ca niciodată.

Deputat PSD, Claudia Gilia

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top