Rovana Plumb candidează

PSD DB: presiuni pentru amânarea conferinței de alegeri (surse)

in Actualitate/Politică by
Banner

Epopeea alegerilor din filiala dâmbovițeană a social-democraților continuă. După mai multe amânări, conferința de alegeri ar trebui să se desfășoare pe 20 septembrie. Spunem ar trebui pentru că ne-am obișnuit deja cu tergiversarea acestui eveniment.

Mai mult, se pare că în ședința Cex-ului național al PSD de luni, 9 septembrie, s-ar fi propus o altă amânare a conferinței de alegeri până după scrutinul prezidențial. Numai că (așa susțin sursele noastre), președintele PSD, Viorica Dăncilă, nu a fost de acord cu o altă amânare. Așadar, deocamdată, alegerile rămân pe 20 septembrie. Până la alegeri, mai este programat un Comitet executiv județean, sâmbătă, 14 septembrie.

Amintim, în cursa pentru președinția PSD Dâmbovița, și-au anunțat intenția de a participa europarlamentarul Rovana Plumb (în proporție de 99%, așa cum doamna Plumb a declarat), președintele Consiliului județean, Alexandru Oprea (pentru președinte sau președinte executiv, în funcție de decizia Rovanei Plumb) și deputatul Corneliu Ștefan.

Luni, 9 septembrie, Rovana Plumb a apărut pe lista nominalizaților pentru funcția de comisar european, urmând ca marți să aflăm ce portofoliu i se atribuie.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.