fbpx

Platformă de știri și opinii

Premii internaționale și stagiune nouă la „Tony Bulandra”

in Cultură by
Banner

Toamna vine cu o nouă stagiune la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, o stagiune care se anunță a fi bogată în spectacole noi atât pentru cei mari, cât și pentru copii.

Marți, 10 septembrie 2019, în timpul unei conferințe de presă, directorul instituției, Mihai Constantin Ranin, a anunțat care sunt proiectele pentru această nouă stagiune.

„Înainte de a vorbi despre spectacolul pe care îl pregătim pentru această stagiune, vreau să mulțumesc echipei Teatrului Tony Bulandra pentru munca pe care a desfășurat-o în timpul Zilelor Orașului.”, a spus Mihai Constantin Ranin, director, regizor și scenograf.

Printre ultimele distincții pe care Teatrul Tony Bulandra se numără certificate de mulțumire obținute în Pune (India), în Seul (Coreea de Sud) și Ankara (Turcia).

Alături de Mc Ranin, la conferința de presă au mai participat actori români, angajați sau colaboratori ai teatrului, dar și actori de la Teatrul Comuna din Lisabona (Portugalia), alături de care actorii de la Bulandra vor juca un spectacol în străinătate.

De coregrafie se ocupă și de această dată profesionistul Hugo Wolff, cel care a crezut că îi va fi mai greu să lucreze cu actorii din Portugalia decât cu cei români, cu care mai lucrase deja. Însă, nu a fost așa, spune acesta, iar lucrul merge la fel de bine cu toți cei implicați.

Și directorul Teatrului Comuna din Lisabona a transmis gânduri bune pentru Târgoviște, loc în care se află pentru a cincea oară, și a mărturisit că sigur se vor mai lega și alte proiecte, pe viitor, între teatrul pe care îl conduce și Teatrul Tony Bulandra. 

Pentru că Lisabona este orașul lui Ulise și mergând pe ideea legăturilor care se fac între popoare, proiectul s-a numit, inițial, Ulise Now.

Dat fiind faptul că în proiect sunt implicați jumătate actori români, jumătate actori portughezi, regizorii au hotărât să schimbe legenda asupra căreia să lucreze, iar proiectul se va numi Argonauții.

Spectacolul se va baza și pe text, nu numai pe gesturi, iar repetițiile au început deja pe scena Teatrului Tony Bulandra. 

De asemenea, conducerea instituției vă face cunoscut programul spectacolelor din perioada următoare.

Astfel, pentru lunile Septembrie și  Octombrie 2019, la secția pentru copii puteți viziona:

Vineri – 20.09.2019 Ora 12.00
Premieră – Cernozaurii
Regia: Radu Dinulescu

Duminică – 22.09.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Motanul Încălțat 
Regia: Alin Antemir

Marți – 24.09.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Mărul de Aur 
Regia: Monica Baldea

Joi – 26.09.2019 Ora 12.00
Sala Studio – O noapte furtunoasă
Regia. Traian Savinescu

Vineri – 04.10.2019 Ora 10.00                  Sala Studio – Mica sirenă                      Regia : Gabriel Apostol

Sâmbătă – 05.10.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Lolo și Bobo
Regia: Loredana Grigoriu

Miercuri – 09.10.2019 Ora 12.00
Cernozaurii
Regia: Radu Dinulescu

Joi – 10.10.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Alba ca  Zăpada
Regia: Viorica Mate

Sâmbătă – 12.10.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Hensel și Gretel
Regia: Georgeta Lozinca

Marți – 22.10.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Hensel și Gretel
Regia: Georgeta Lozinca

Miercuri – 23.10.2019 Ora 12.00
Sala Mare – Inima rece 
Regia: Lica Gherghilescu

Sâmbătă – 26.10.2019 Ora 10.00
Sala Studio – Alba ca Zăpada
Regia: Viorica Mate

DEPLASĂRI:
29.09-01.10.2019 – Timișoara – O noapte furtunoasă 
Regia. Traian Săvinescu

Pentru cei mari, actorii au pregătit un program la fel de diversificat pentru perioada septembrie – octombrie:

Joi, 19 septembrie, 19:00, Sala Mare – O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia: Sorin Militaru

Vineri, 20 septembrie, 19:00, Sala Mare – Suntem făcuți din praf de stele, scenariul și regia: Scott Johnston (Scoția)

Sâmbătă, 21 septembrie, 19:00, Sala Mare – Sosesc deseară de Tudor Mușatescu, regia: Laurențiu Calomfirescu

Duminică, 22 septembrie, 19:00, Sala Mare – Sonata Kreutzer după Lev Tolstoi, un spectacol de Mc Ranin

Vineri, 27 septembrie, 19:00, Sala Studio – Frumos e în septembrie la Veneția, de Teodor Mazilu, un spectacol de Mc
Ranin și Cătălina Baciu

Luni, 30, 19:00, Sala Mare – Argonautas, un spectacol de Mc Ranin (Avanpremieră)

Marți, 1 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Argonautas, un spectacol de Mc Ranin (Premieră)

Vineri, 4 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Spectacol invitat

Sâmbătă, 5 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Steaua fără nume, de Mihail Sebastian, regia: Chris Nedeea

Duminică, 6 Octombrie, 19:00, Sala Studio – Câinele, de Valentin Krasnogorov, regia: Horațiu Mihaiu

Vineri, 11 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Suntem făcuți din praf de stele, scenariul și regia: Scott Johnston (Scoția)

Sâmbătă, 12 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Spectacol invitat

Duminică, 13 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Mireasă de împrumut, de A. Lindgren, regia: Răzvan Popa

Joi – Sâmbătă, 17 – 19 Octombrie, Sala Mare – Crizantema de aur

Joi, 24 Octombrie, 19:00, Sala Mare – O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, regia: Sorin Militaru

Vineri, 25 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Livada de vișini, după A.P. Cehov, regia: Jeungwoo Son

Sâmbătă, 26 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Othello, după William Shakespeare, regia: Suren Shahverdyan

Duminică, 27 Octombrie, 19:00, Sala Mare – Take, Ianke și Cadîr, de Victor Ion Popa, un spectacol de Mc Ranin

Teatrul Tony Bulandra vă oferă și în această toamnă o explozie de energie, de nou, de artă și de frumos.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Cultură

Go to Top