fbpx

Platformă de știri și opinii

  • 1-1.jpg
  • 2-2.jpg
  • 3.jpg
  • 4.jpg
  • 5.jpg
  • 6.jpg
  • 7.jpg
  • 8.jpg
  • 9.jpg
  • 10.jpg
  • 11.jpg
  • 12.jpg
  • 13.jpg
  • 14.jpg

Județul de la sud la nord: o traversare mai puțin obișnuită

in HOBBY/Lifestyle by
Banner

Din ciclul “Sa fim și nebuni ca să fim mai buni”, astăzi va relatez o aventură care nu cred să fi trecut vreodată prin mintea cuiva de pe meleagurile muntene: TRAVERSAREA JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA DE LA SUD LA NORD. În alergare!

Secole de-a rândul, oierii de prin părțile noastre vărau cu oile la munte, iar la început de toamnă coborau, zile la rând, spre zonele mai joase, unde se pregăteau de iernat.

Gândind o traversare a județului, după strategia oieritului tradițional, adică de la nord la sud, respectiv de la Vârful Omu și până în Gulia, localitate situată chiar pe granița dintre Dâmbovița și Ilfov, s-a dovedit a fi total ineficientă. În primul rând, mai banală ca efort, iar în al doilea rând, nu este chiar indicat sa parcurgi zona montană înaltă a județului pe timp de noapte (eram hotărât să mă lansez în cursă fix la miezul nopții!), din pricina jivinelor, care tot bântuie văile și crestele în ultima perioadă.

Cea mai bună variantă s-a dovedit a fi, până la urmă, alergarea în sens invers, de la Gulia la Vârful Omu, adică de la sud la nord.

Ruta era relativ clară, start din Gulia la miezul nopții, pentru a putea ajunge la Târgoviște, pe DN71, înainte de răsărit. Distanța: 57 km.

Grație prietenului George Manea, căruia îi mulțumesc pentru susținere, ajungem în Gulia cu puțin până în ora 24.00. Facem poze, după care el se retrage în beznă, urmând ca eu sa iau la talpă, iute, lungul drum al Vlăsiei.

Până la ieșire din Răcari, lucrurile au fost relativ simple. Lumină din plin pe stradă, oameni ok și chiar am întâlnit alți alergători care veneau din sens invers.

Port și un scurt dialog cu unul dintre curioșii satului:

“-Unde alergați?”

”-La Omu”, zic

”-Pai și omu’ unde e, ca nu l am văzut!”

”-E mai sus”, îi zic gâfâind

În scurt timp intru în bezna drumului spre Conțești. Cu lanterna frontală pe cap, observ cu plăcută surprindere ca sunt cam “de al casei”, adică fac parte din trafic. Niciun claxon, nicio vorbă urâtă, ba chiar încurajări din partea unor tineri ce goneau în draci cu o mașină sport. Mai aud una: “drumuri bune colegu!”

În întunericul fără sfârșit, drumul pare mai scurt și trec pe neobservate apropie din localitate în localitate. Nu am schimbat aproape deloc ritmul de alergare, astfel încât la 5.10 ajung în fața Curții Domnești. Încă este întuneric. Bătrânul Jojo revine cu câte ceva de-ale gurii, fructe în special.

La 6.45 pornesc din nou la drum, dar fără să mai forțez – și asta se vede, pentru că planurile mele de a ajunge la Moroeni la 10.00 încep ușor, ușor să pălească. Traversez pe partea stângă a Ialomiței, în urcare, Teiș, Șotânga, Vulcana Pandele, Brănești, Pucioasa, iar din Fieni mă mut pe malul celalalt și trec prin Buciumeni, Pietroșița și, în final, Moroeni, unde chiar sunt sigur că am să abandonez. Sunt aproape de km 100 al cursei și-mi este foarte cald, mă simt deshidratat și foarte obosit. N-am ajuns foarte rau, la 12.35 trec podul peste Ialomița și ma-ndrept spre tabăra Căprioara. Mi-am impus un nou target, să ajung până la Refugiul Salvamont Peștera și de acolo mai vedem.

Ajuns în zona montană mersul devine un pic mai “săltat”, asta și datorită faptului că s-a mai răcorit și mușchii folosiți pe munte au fost relaxați în acest timp. Din Moroeni și până la Vârful Omu mai sunt 2450 m diferență de nivel și 35 km de parcurs. Destul de puțin, ținând cont de ce am lăsat în spate, dar avem și de urcat mult.

în fine, traversez zona taberelor, ajung în bazinetul Scropoasa, iar de aici, prin Cheile Zănoagei, la Bolboci. 14.45. Nu-i foarte târziu, dar oboseala mă copleșește, mă dor genunchii și tălpile. Drumul de pe malul drept al Lacului Bolboci este criminal, teribil de lung și obositor. Ajuns în zona Padina, mă mai liniștesc, dar mi se închid ochii de somn. La 17.20 sunt la Refugiul Salvamont. Decid să fac o pauză și să continui a doua zi, după aproape 17 ore și jumătate de mers fără pauze prea mari și 124 km parcurși. O decizie deloc ușoară și nici sănătoasă.

Sâmbătă dimineața reiau urcușul pe Valea Obârșiei. Groaznic de greu, genunchii dor cumplit. Dar, pas cu pas, mă apropii de Vârf. După o ora și jumătate ajung în fața Cabanei Omu. După 130 km de drum, 2660 m diferență de nivel în urcare și 19h20m de mers, închei traversarea județului. Minunată tură, dar mai ales interesantă, cu sentimente pe care nu mă așteptam să le trăiesc vreodată.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din HOBBY

Go to Top