Puterea exemplului sau exemplul puterii

RECURS LA PREZENT. Măscăriciul

in Opinii by
Banner

Nebunul, clovnul, paiaţa, bufonul sau măscăriciul sunt denumirile atribuite de-a lungul timpului şi în toate culturile şi formele de organizare socială aceluiaşi tip de personaj.

El, măscăriciul, este individul cu un comportament ce nu însoţeşte regula, fapt ce atrage atenţia asupra lui iar imprevizibilitatea reacţiilor naşte hilaritate sau o anumită compasiune pentru lipsa de raţiune a personajului.

Rolul lui, pe lângă cel de circar, este şi unul cu un caracter profund didactic, exemplificativ, căci cum poate fi mai bine definită o regulă decât punându-i în valoare excepţiile?

El este acceptat, tolerat de către mai marii zilei: monarhi, preşedinţi, şefi de structuri şi organizaţii, pentru a arăta restului membrilor un comportament ce nu trebuie urmat, el distrează, spune lucruri trăznite dar, în egală măsură, arată calea greşită.

Din această perspectivă, nebunii, măscăricii, bufonii, clovnii, capătă anumite valenţe făcându-le existenţa mai mult decât necesară, putând să-i definim ca „nebuni cu cauză”, nebuni cu un rol bine determinat în societate sau organizaţia  respectivă.

Omniprezenţa lor de-a lungul timpului, în toate formele de organizare ale societăţii, a făcut ca acest personaj să nu lipsească din nici o piesă de teatru, de la nici o curte regală, din nici o comunitate. Ca o încununare a gloriei lor, Fănuş Neagu, în romanul omonim, îi numea „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe!”.

Dincolo de portretele acestora surprinse în literatura universală, prezentul cu înfiorările lui ne creionează astăzi o imagine puţin diferită faţă de cea relevată în trecut, unde una din caracteristicile principale ale nebunului, clovnului, măscăriciului era singularitate, unicitate, pentru deliciul publicului şi savoarea spectacolului fiind acceptaţi maxim doi.

Astăzi, spaţiul public este invadat de măscărici, nebuni, bufoni, clovni, într-un număr impresionant de mare încât parcă îţi vine să te întrebi cine este nebun şi cine este sănătos!

Dacă în trecut, aşa cum am arătat, ei aveau o anumită cauză, o anumită utilitate, astăzi numărul lor foarte mare devine de-a dreptul toxic, iar faptul că se şi însoţesc, în momentul în care sunt mai mult de doi, spectacolul devine de-a dreptul grotesc întrucât, devenind majoritari, proclamă nebunia, incultura ca regulă supremă, iar cei sănătoşi la minte devin atracţii ale circului în care tribunele sunt umplute de aceşti clovni şi măscărici !

Marele pericol de aici vine, din numărul lor foarte mare şi din faptul că, vocali fiind, tind să umple spaţiul şi scena, fie ea publică sau politică!

Deci, dragii mei cititori, atenţie mare la măscărici, nebuni, clovni, paiaţe sau bufoni oriunde i-aţi vedea, oriunde s-ar afla. Bucuraţi-vă de spectacolul ce vi-l oferă atunci când întâlniţi „măscăricii cu cauze” şi feriţi-vă de marea masă nebună a „măscăricilor fără cauză”.                                           

P.S. A nu se confunda „măscăricii fără cauză” cu „rebelii fără cauză”, ultimii fiind apanajul unei frumoase şi exuberante tinereţi.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.