fbpx

Platformă de știri și opinii

Puterea exemplului sau exemplul puterii

RECURS LA PREZENT. Puterea exemplului sau exemplul puterii?

in Opinii by
Banner

Deunăzi, în spaţiul consacrat zonei politice, un reprezentant al acestei clase gratula pe un altul pentru iniţiativa ce o avusese, concentrând toată esenţa anunţului, ştirii, articolului, numiţi-o voi cum vreţi, „Puterea exemplului personal”!

Fără a intra în vreo polemică, contradicţie sau dezbatere de idei, apelând la un „recurs al memoriei”, am constatat că în ultimele milenii ale evoluţiei societăţii, puterea exemplului personal a fost cvasimotorul evoluţiei fapt ce m-a determinat, apelând la o simplă inversiune a termenilor să mă gândesc şi la „exemplul puterii” în balanţă cu „puterea exemplului”!

Dacă până acum istoria a fost scrisă de învingători şi „puterea exemplului” a constituit factorul determinant de agregare a maselor în jurul liderului, astăzi, noile concepte de „societate civilă”, „bună guvernare”, abandonează cumva această putere a „exemplului personal” şi reclamă cu o mult mai mare evidenţă şi remarcare, ceea ce se cheamă „exemplul puterii” !

Dacă ar fi să definim puterea exemplului ca acţiunea singulară a individului, acţiunea care solicită un anume mimetism din partea societăţii, exemplul personal fiind considerat ca o invitaţie la copierea acelui comportament, cum am putea defini „exemplul puterii”, sintagmă apărută din jocul nevinovat al cuvintelor?

Nu mă voi hazarda în încercările unei definiţii cu riscul de a nu mă face înţeles! Cunoştinţele mele în domeniu rezumându-se la diligenţa omului obişnuit „bonus pater familias”, cum spuneau latinii !

Ce constat, astăzi, este că societatea civilă solicită politicienilor, prin varii metode, să abandoneze „puterea exemplului” şi să treacă la o etapă superioară, respectiv „exemplul puterii”!. Astăzi oamenii sunt mai nerăbdători, sau, moromeţian spus, parcă „timpul nu mai are răbdare”, iar „puterea exemplului” este trecută în categoria „cu o floare nu se face primăvară”, astfel că reclamă din ce în ce mai mult „un exemplu al puterii”.

Să încerc exemplificări ale „exemplului puterii” mi-ar fi greu, puterii, ca forţă ce îşi trage seva din mandatul încredinţat de electori, îi revine această misiune, eu semnalând unele contraexemple:

„Ciocul mic, acum noi suntem la guvernare”!, „Dictatura majorităţii!”, „Minoritatea se supune majorităţii”!, sunt contraexemple ale conceptului de „exemplul puterii”.

Sublimul exemplu al puterii ne-a fost oferit acum mai bine de două mii de ani de către Mântuitor care, nevrând să facă uz de putere, a decis să ofere un exemplu!. Exemplul Acestuia este irepetabil, însă nimic nu poate să înfrângă credinţa făptuirii binelui comun !

Astăzi, mai mult ca oricând, uşile dialogului, deschise sau menţinute deschise de putere, par să fie panaceul tuturor convulsiilor sociale, puterea trebuie să dea dovadă de graţie chiar şi atunci când se comportă ca un elefant într-un magazin de porţelanuri!

În fond, în aceasta constă marea artă! Să te mişti pachidermic respectând fragilitatea celor din jur!!

Banner

Ultimele stiri din Opinii

Go to Top