fbpx

Platformă de știri și opinii

Vezi aici programul Festivalului „Padina Folk” 2019

in Actualitate/Cultură by
Banner

Festivalul ”Padina Folk” va avea loc în zilele de 15 și 16 august 2019, în zona Telecabinei Peştera din Munţii Bucegi, comuna Moroeni.

Evenimentul va fi organizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură.

În data de 15 august 2019 vor fi prezenţi pe scena Festivalului „Padina Folk” Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Maria Gheorghiu, Cătălin Stepa şi Adrian Bezna.

În cea de-a doua zi a festivalului, 16 august 2019, îi puteți întâlni pe Andrei Păunescu, Trupa Calendar, Magda Puşkaş, Nicu Zotta şi Cristi Corcioveanu.

Spectacolele vor avea loc începând cu ora 18.30.

De asemenea, astăzi, 18 iulie 2019, la CJD a avut loc o întâlnire de lucru organizată pentru asigurarea tuturor condițiilor necesare desfășurării în bune condiții a evenimentului.

Ședința a avut loc în sala ”Mihai Viteazul”, au participat președintele CJD Alexandru Oprea și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, dar și reptezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița, Filialei Dâmbovița de Cruce Roșie, Serviciului Public Salvamont Dâmbovița, Direcției Generale Infrastructură Locală din cadrul CJD, SC Supercom SA, Serviciului de Pază al CJD, dar și primarul comunei Moroeni, Mihai-Laurențiu Moraru.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, le-a solicitat factorilor prezenţi să ia toate măsurile ce se impun pentru buna desfăşurare a Festivalului „Padina Folk”.

Este vorba despre igienizarea întregii zone, colectarea corespunzătoare a deşeurilor, asigurarea de locuri de parcare şi campare, măsuri de pază şi protecţie a celor ce vor fi prezenţi la eveniment, desfăşurarea traficului rutier în condiţii de deplină siguranţă către zona Padina – Peştera şi în locul de desfăşurare a manifestării, asigurarea respectării condiţiilor legale de derulare a activităţilor de comerţ cu amănuntul.

În vederea definitivării planului întreprins de fiecare factor responsabil în parte, președintele CJD a solicitat ca fiecare instituţie să transmită măsurile instituite, pentru desfăşurarea corespunzătoare a Festivalului „Padina Folk”, urmând ca în perioada 5-10 august 2019, toți factorii implicați să se deplaseze în zona montană, pentru a pune la punct ultimele detalii necesare desfășurării în condiții de siguranță a evenimentului.

Obiectivele principale ale concertului ce urmează a se desfășura în zona montană dâmbovițeană sunt: promovarea turistică a zonei şi promovarea muzicii folk.

Accesul va fi liber.

„Vă aşteptăm, aşadar, să ne bucurăm împreună de “Padina Folk”, un festival plin de emoţie, dedicat celor care vor să trăiască o experienţă unică într-un peisaj superb din Munţii Bucegi, uniţi de pasiunea pentru muzica folk.”, spun organizatorii.

Sursa: CJD

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top