PNL critică alocările de la CJD

in Administrație/Politică by
Banner

Liberalii dâmbovițeni critică repartizarea sumelor din impozitul pe venit, alocate localităților din județ.

Nemulțumiți că UAT-urile conduse de primari liberali nu au primit mai mulți bani, PNL Dâmbovița acuză conducerea CJD de ”alocare exclusiv pe criterii politice” a sumelor, deși recunoaște că președintele Consiliului Județean ”a încercat să puncteze câteva criterii după care vor fi repartizate sumele – număr de locuitori, cofinanțări pentru proiectele depuse pe PNDL sau grad de colectare,după cum se arată în comunicatul de presă al PNL Dâmbovița, pe care ăl publicăm mai jos, integral.

Comunicatul liberalilor este însoțit și de o listă cu sumele ce ar urma să fie distribuite localităților din județ.

 

”P.S.D. Dâmbovița dovedește încă o dată în plus că nu a priceput nimic din palma pe care a primit-o pe 26 MAI 2019 din partea dâmbovițenilor.

A venit clipa în care, în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița se vor repartiza sumele din cote defalcate din impozitul pe venit reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean Dâmbovița, adică 28.492.000 RON.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dl Alexandru Oprea a încercat să puncteze câteva criterii după care vor fi repartizate sumele – număr de locuitori, cofinanțări pentru proiectele depuse pe PNDL sau grad de colectare.

Din păcate, voința de echilibru a Președintelui CJD a fost înfrântă la partid, acolo unde i-a fost „sugerată” o altă alocare a banilor, pe criterii exclusiv politice prin voința d-nei Președinte Rovana Plumb.

În continuare, reprezentanții PSD în cadrul Consiliului Județean Dâmbovița au demonstrat încă o dată că pun interesele propriului partid deasupra intereselor dâmbovițenilor, ignorând cu bună știință și cu rea credință nevoile stringente ale comunităților locale.

Modul discreționar în care au fost alocate localităților sumele din impozitul pe venit demonstrează că singurul criteriu luat în calcul a fost culoarea” politică a edililor și performanțele electorale înregistrate de aceștia în contul PSD, nicidecum prioritățile edilitare ale localităților.

Este periculos și scandalos, în egală măsură, modul în care d-na Rovana Plumb – Președinte PSD-Dâmbovița înțelege să-și folosească funcția prin intermediul dl Alexandru Oprea – Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița pentru a încerca să-și fidelizeze primarii colegi de partid de care știe bine că are nevoie în interminabilele lupte și scandaluri interne, dar și în perspectiva alegerilor prezidențiale.

Consecințele în plan administrativ sunt extrem de grave, multe unități administrativ teritoriale fiind nevoite să amâne investiții importante pentru comunitățile respective.

Este limpede că PSD nu înțelege absolut deloc ce înseamnă democrația și singura speranță care le mai rămâne dâmbovițenilor sunt alegerile care urmează.

 Biroul de presă al PNL Dâmbovița”

Banner