Revoltător: avem proiecte (și bani) dar constructorii nu lucrează!

in Actualitate/Administrație by
Banner

Oprea pune piciorul în prag: ”Eu nu voi mai tolera o astfel de abordare din parte agenților economici”, le transmite președintele CJD celor implicați.

În cazul celor 33 de asocieri ale CJD cu localități din județ situația este foarte serioasă. Deși există bani – credite bugetare – pentru toate proiectele în cauză – șantierele sunt ușor de confundat cu peisaje selenare: nu mișcă nimic, totul pare neînsuflețit.

Altfel spus, deși au câștigat contractele de lucrări, firmele în cauză nu lucrează, punând în pericol finalizarea proiectelor – respectiv pierderea finanțării pentru lucrările respective.

La conferința de presă de la începutul săptămânii, președintele Oprea anunța că va aborda problematica în discuțiile pe care le va purta zilele acestea cu reprezentanții tuturor localităților implicate în proiecte comune cu CJD. Alexandru Oprea a declarat răspicat ă nu va mai tolera o astfel de atitudine.

Nu este exclus ca CJD să forțeze rezilierea contractelor de execuție, acolo unde firmele câștigătoare nu lucrează sau înregistrează mari întârzieri.

Situația din Dâmbovița este departe de a fi singulară. Deși în anii din urmă au fost puse în joc sume mari, pentru diverse proiecte de infrastructură (finanțare europeană, guvernamentală sau din fonduri proprii), principala cauză a întârzierilor – sau chiar a eșuării proiectelor – o reprezintă neseriozitatea firmelor care câștigă licitațiile de lucrări. Nu puține au fost situațiile când aproape imediat după ce semnează contractul de execuție, firmele încetează orice activitate, fie solicitând bani mai mulți, fie invocând tot soiul de motive mai mult sau mai puțin credibile.

Așadar nimic nou sub soare, doar că, în cazul asocierilor CJD-UAT din Dâmbovița, vorbim nici mai mult nici mai puțin de 33 de proiecte la care nu se lucrează deloc! Deși bani sunt.

Ce se poate face? Probabil doar rezilierea contractelor și reluarea procedurilor de licitare, cu eliminarea firmelor ce s-au dovedit incapabile să respecte angajamentele contractuale, să poată aduce o schimbare.

foto: arhivă

Banner