fbpx

Platformă de știri și opinii

Pompierii dâmbovițeni vor omagia Ziua Drapelului Național

in Actualitate by
Banner

Miercuri, 26 iunie 2019, începând cu ora 10:00, în Piața Tricolorului din Municipiul Târgoviște vor avea loc manifestări dedicate Zilei Drapelului Național.

Pentru evocarea momentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgența ”Basarab I” al județului Dâmbovița va fi reprezentat de ofiţeri din comanda unităţii şi un pluton de defilare, care vor participa la ceremonialul de binecuvântare și înălțare a drapelului naţional pe catarg şi defilarea sub flamurile tricolore a Gărzii de Onoare.

Drapelul tricolor (roşu, galben şi albastru) a fost adoptat oficial ca drapel naţional în data de 26 iunie 1848 (în timpul Revoluţiei de la 1848), cele trei culori fiind dispuse în benzi orizontale, cu albastru sus şi galbenul la mijloc.

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Sursa: ISU Dâmbovița

 

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top