Marian Țachianu, lăudat de colegii din PSD Dâmbovița

in Politică by
Banner

În ciuda zvonurilor privind luptele intestine iscate în PSD Dâmbovița de vacantarea unui post de parlamentar, se pare că în ceea ce-l privește pe fostul primar din Braniștea nu sunt probleme în organizație.

Proaspăt validat deputat pe locul lăsat liber de d-na Rovana Plumb după ce a fost aleasă în PE, Marian Țachianu a fost gratulat de colegii din organizație printr-un comunicat de presă, publicat și pe pe facebook, în care i-au adresat un mesaj scurt dar elogios:

”Organizația PSD Dâmbovița îi urează succes domnului Marian Țachianu în exercitarea mandatului, pe care l-a început astăzi, de deputat în Parlamentul României. Domnul Marian Țachianu, cu experiența și calitățile de care a dat dovadă în perioada mandatelor de edil al comunei Braniștea, completează, în mod fericit, echipa de parlamentari a PSD de Dâmbovița, care a primit încrederea locuitorilor județului la alegerile parlamentare din 2016.


“Le mulțumesc dâmbovițenilor pentru încrederea acordată Partidului Social Democrat. Vreau să îi asigur pe locuitorii comunei Braniștea că toate proiectele începute în comună, vor fi continuate. Voi sprijini, cu toată forța, proiectele comunei, ale zonei Titu, dar și ale întregului județ, acum din calitatea de deputat ales în Parlamentul României. Îi asigur pe dâmbovițeni că întreaga echipă de parlamentari social democrați are ca obiectiv prioritar dezvoltarea județului” a declarat deputatul Marian Țachianu, după depunerea jurământului.
Marian Țachianu o înlocuiește în Camera Deputaților pe doamna Rovana Plumb, președintele PSD Dâmbovița, aleasă eurodeputat la alegerile europarlamentare din mai 2019.”

 

Banner