fbpx

Platformă de știri și opinii

Liceului „Udrea Băleanu”, 150 de ani de existență

in Actualitate/Educație by

Liceului Tehnologic „Udrea Băleanu” din Băleni a împlinit 150 de ani de existență. Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie la care au participat președintele CJD, Alexandru Oprea, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, dar și parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia și Corneliu Ștefan, inspectorul școlar general adjunct Cristina Stroe, inspectori școlari, Georgiana Niță, consilier județean, foști și actuali elevi și profesori, autorități locale și cetățeni ai comunei Băleni.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, i-a felicitat pe toți cei care își dedică viața continuării tradiției de 150 de ani a acestei unități de învățământ de prestigiu din zona de sud a județului, care a fost pe rând școală primară, gimnazială, iar apoi liceu: real – umanist, agroindustrial, teoretic, școală profesională, iar acum liceu tehnologic, care, anual, școlarizează peste 1.200 de elevi.

Au mai transmis gânduri celor prezenți și inspectorul școlar Cristina Stroe, conducerea liceului, primarul comunei Băleni, Florea Mușat, foste cadre didactice și absolvenți ai acestei instituții de învățământ – care astăzi sunt, la rândul lor, profesori.

La final, Alexandru Oprea a primit o diplomă aniversară din partea conducerii școlii, iar cei prezenți au avut prilejul de a urmări un film documentar despre istoria și reușitele unității.

Tot astăzi, alte două școli de succes din Dâmbovița și-au sărbătorit existența și performanțele. Este vorba despre Colegiul Națonal „Constantin Carabella” și Colegiul Națonal „Constantin Cantacuzino”.

Sursa: CJD

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top