Clinceni – U Cluj 0-0. Avantaj Chindia!

in Sport by

Academica Clinceni și Universitatea Cluj au remizat joi seară, în penultimul meci al etapei a 35-a, 0-0 în Ilfov, la capătul unui joc disputat, cu ocazii de ambele părți. Chindia rămâne pe primul loc, ba își mărește ecartul față de următoarele clasate, două puncte peste Academica și șase peste Universitatea Cluj. Chit că un succes al oamenilor lui Ilie Poenaru ar fi simplificat calculele în dreptul dâmbovițenilor, egalul de joi o transformă pe Chindia în mare favorită la câștigarea campionatului Ligii a II-a. Asta pentru că Târgoviștea are, de departe, cel mai accesibil final de sezon dintre toate pretendentele la promovare și baraj: două meciuri consecutive acasă cu echipe liniștite, Metaloglobus și Luceafărul Oradea, plus deplasare în ultima etapă la Energeticianul Petroșani, formație care ar trebui să își clarifice situația până pe 4 iunie.

Patru puncte pentru Liga I!

În actualele condiții, Chindiei îi sunt suficiente doar patru puncte din ultimele trei runde ale campionatului pentru a-și asigura promovarea directă în Liga I. Cu o victorie și o remiză, Chindia e sigură de promovare, indiferent de rezultatele adversarelor. Pentru a termina pe primul loc, L. Mihai & co. ar avea nevoie să câștige toate meciurile, socotind aici un parcurs perfect al Academicii, cu maximum de puncte în etapele rămase. Chindia (79p) ar ajunge la 88 de puncte, față de 87 puncte echipa din Ilfov (acum 78p). FRF va organiza festivitatea de premiere doar pentru ocupanta primului loc. Pentru a sărbători pe teren propriu câștigarea campionatului, Chindia ar trebui să se impună cu Metaloglobus, duminică, Academica să nu bată la Bacău, în aceeași rundă, iar apoi roș-albaștrii lui Viorel Moldovan să ia toate punctele cu Luceafărul. S-ar ajunge la o diferență de minim trei puncte între cele două, după etapa a 36-a, plus avantaj Chindia la meciurile directe cu Academica (1-0, 1-0).

Cifre istorice pe rețelele de socializare. Se umple stadionul!

Interesul microbiștilor din Dâmbovița pentru jocul de duminică este enorm, chit că în același interval orar este programat un miting politic. Pe rețelele de socializare asistăm la o mobilizare fără precedent a fanilor Chindiei, care au toate șansele să umple cele aproximativ 5.500 locuri disponibile pe Eugen Popescu. Spre exemplu, afișul meciului contorizase vineri dimineață 185 de distribuiri pe pagina de Facebook a suporterilor, cu un impact de peste 8.000 de utilizatori ai rețelei. Intrarea va fi liberă, porțile arenei urmând să se deschidă duminică la ora 10.30.

Cum arată clasamentul acum, cu trei etape înainte de finalul campionatului:

  1. CHINDIA TÂRGOVIȘTE 79p
  2. Academica Clinceni 78p
  3. U Cluj 73p

……………………………………………………..

„Ne dorim un stadion arhiplin la meciul cu Metaloglobus. Facem apel la toți suporterii să vină și să ne susțină” – Viorel Moldovan, antrenor Chindia Târgoviște

Foto: Cătălin Clopotaru / AFC Chindia Târgoviște

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.