fbpx

Platformă de știri și opinii

Jurnal de campanie: Războiul subvențiilor, Cioloș versus Dragnea

in Analize/Politică by

Veniți în campanie electorală prin județul Dâmbovița, cei de la Alianța USR-Plus au poposit la Târgoviște pentru o scurtă conferință de presă. Dacian Cioloș nu a ratat prilejul de a îl ataca pe liderul PSD, Liviu Dragnea.

Ce e drept, stârnit de jurnaliștii ce l-au îndemnat să răspundă la acuzele venite din partea PSD, cu privire la mandatul său de comisar european în domeniul agriculturii. Mai precis, Cioloș a fost chestionat cu privire la acuza, din ce în ce mai des auzită, că s-ar fi ocupat mai mult de subvențiile acordate fermierilor francezi, decât de cele pentru cei din România.

„Subvențiile pentru Franța, Italia, Olanda, Danemarca, scad. De când am făcut eu politica agricolă comună, subvențiile pentru agricoltorii români cresc.(…) Sunt acuzații fără argumente, doar cu povești.(…)Pe domnul Dragnea îl interesează doar subvențiile la porci, pentru că are femă, fiul dânsului. Sau subvențiile la tomate, pentru că are sere și produce tomate.(…) Gata, ajunge! S-a terminat cu modul acesta de a guverna. Pot să plece să își vadă de serele de tomate și fermele de porci, și ne ocupăm noi de guvernare, pentru că ei au demonstrat, în cei 30 de ani, de ce sunt capabili să facă.”

A fost reacția lui Dacian Ciloș. Pentru mai multe amănunte, și savoare, urmăriți materialul video (n.m. aplauzele din fundal sunt reacția staff-ului de campanie al USR-Plus, prezent în sală, în timpul conferinței de presă amintite).

Tot pentru rigoare, trebuie amintit și că cei de la USR-Plus au plecat printr-un periplu târgoviștean, ulterior conferinței de presă. (video)

În ceea ce privește  speranțele USR-Plus la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, nu ar fi de spus prea multe. Asta și pentru că ei s-au ferit de un răspuns tranșant. În cele din urmă, după mai multe insistențe, Dacian Cioloș a avansat varianta câștigării a 6-8 locuri de eurodeputat. Rămâne de văzut.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Analize

Go to Top