fbpx

Platformă de știri și opinii

Vine promovarea, pregătiți șampania!

in Sport by

Orice victorie e importantă, orice punct contează în lupta pentru promovare, dar un succes obținut de maniera celui de luni produce entuziasm și poate însemna startul unei fieste pe care Târgoviștea o așteaptă de două decenii.

Să câștigi în ultimele secunde pe terenul execrabil al unei formații care a dominat luni bune campionatul, să joci solid pe o ploaie torențială și aproape pe întuneric, că așa au vrut televiziunile să programeze derby-ul, asta denotă caracter, ambiție și dăruire. Sigur, nici o remiză lângă pădurea de la Ghermănești n-ar fi fost rea pentru oamenii lui Viorel Moldovan. S-a jucat echilibrat, cu ocazii bune de ambele părți, dar Chindia totuși mai periculoasă. Florea (42) a semnat cea mai mare șansă a oaspeților în primul mitan.  Aioani a securizat buturile, după reluare cu câteva intervenții magistrale. Cherchez (58) a ratat incredibil, din șase metri, pentru ca orezăria să se incline apoi spre careul târgoviștenilor. Borțoneanu (61) a nimerit bara, pentru ca Aioani să pareze cu genunchiul, ca la handbal, în fața lui Buia (62). Golul a picat când nu se mai aștepta nimeni, în minutul trei al prelungirilor: Mihaiu și Martac au colaborat inteligent, ultimul cu o pasă perfectă pentru decarul Mihai, care a finalizat pe jos, cu șansă, în stânga lui Marinescu. Chindia obține al treilea succes cu 1-0 din dublele cu Clinceni și Snagov și, în mod normal, nu mai poate rata promovarea directă în Liga I. Până la finalul sezonului au rămas cinci runde, roș-albaștrii urmând să susțină trei meciuri pe teren propriu, cu adversari din jumătatea inferioară a clasamentului, Balotești, ca și retrogradată, Metaloglobus și Luceafărul Oradea. Ar mai fi deplasarea de la Pandurii, probabil meciul campionatului pentru Adrian Bogoi, și ultima etapă, la Petroșani, cu Energeticianul, echipă cu probleme.

Contestația Clinceniului, respinsă de Comisia de Disciplină și Etică

Luni la prânz s-a judecat contestația depusă de Academica Clinceni înaintea jocului de la Târgoviște, pierdut cu 0-1 pe 25 aprilie. Cum era de așteptat, rezultatul a rămas cel din teren, Comisia FRF apreciind drept neîntemeiată contestația ilfovenilor, cărora li s-a părut că vizele medicale ale jucătorilor Chindiei nu ar fi fost tocmai în regulă. Demersul celor de la Clinceni a fost intens mediatizat de Ioan Viorel, comentator al postului DigiSport, care anunța în week-end că ierarhia Ligii a II-a ar putea cunoaște modificări importante după ședința CD. Altfel, comentariul din studio al partidei de la Ghermănești, precum și reacțiile de după meci ale principalelor două posturi de sport au abundat în remarci de prost gust la adresa jucătorilor Chindiei Târgoviște.

Cu Balotești, sâmbătă la 12

Chindia va juca în etapa a 34-a a campionatului cu CS Balotești, pe teren propriu, sâmbătă la ora 12.00. Partida cu penultima clasată din Liga a II-a nu va fi televizată, așa că organizatorii așteaptă ca tribunele deschise ale stadionului să fie pline. Vremea se anunță mult mai prietenoasă în week-end, cu 20-22 de grade la ora meciului la Târgoviște.

Mai sunt cinci etape, trebuie să fim canalizaţi, concentraţi la maximum. Nimeni şi nimic nu ne poate opri din drumul nostru către promovare. Într-adevăr, am obţinut o victorie cu şansă, dar şansa face parte din joc, şansa este de partea celor care cred în ea, care muncesc, care se bat, care au atitudine, care se sacrifică. Şi noi am făcut nu numai astăzi acest lucru, ci pe toată durata campionatului, până în momentul de faţă” – Viorel Moldovan, antrenor Chindia Târgoviște

Sportul Snagov: Andr. Marinescu – Gîţ, V. Lică, Fl. Ilie (cpt.), Bg. Stancu – L. Ion, Borţoneanu, Cubleşan – Buia (Tazouti 71′), Al. Ioniţă, Huiban (Dănălache 90′). Antrenor: Eugen Trică

Chindia: Aioani – Martac, Leca, Bg. Şandru, D. Panait – Andr. Şerban (A. Mihaiu 46′), Liv. Mihai, D. Novac, Cr. Neguţ – D. Florea (Val. Alexandru 74′), Cherchez (cpt.)(Raţă 68′). Antrenor: Viorel Moldovan

Cum arată acum clasamentul:

  1. Academica Clinceni 76p
  2. Chindia Târgoviște 73p
  3. U Cluj 69p
  4. Petrolul Ploiesti 65p
  5. Sportul Snagov 63p

Foto: Marius Tudor

Banner

Ultimele stiri din Sport

Liga I, venim!

Drumul până la stadionul Eugen Popescu, din orice colț al Târgoviștei, chiar
Go to Top