fbpx

Platformă de știri și opinii

Bugetul Târgoviștei îi „strânge” pe liberali?

in Analize/Politică by
Banner

Cu puține ore înainte ca proiectul de buget al Municipiului Târgoviște pe anul 2019 să ajungă în dezbaterea consilierilor locali, PNL Târgoviște a ieșit la rampă, într-o conferință de presă, ca să anunțe că nu votează bugetul și de ce.

Într-o înșiruire de motive ce are prea puține legături cu logica administrativă, liberalii și-au argumentat decizia, pripită este puțin spus, cu următorul argument suprem: Primăria, prin Executiv, nu a modernizat parcul auto pentru transportul în comun așa cum a promis, iar transportul public de persoane (preluat de administrația locală după transferul cu cântec a atribuțiunilor AITT în ograda statului, recte Primăria Târgoviște) are de suferit în continuare. Trebuiesc achiziționate nici mai mult nici mai puțin decât patru autobuze noi, imediat, au spus liberalii.

În principal, bugetul Târgoviștei, spun tot  reprezentanții PNL prin intermediul președintelui PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, beneficiază de prea puțini bani europeni, doar vreo 6-7 milioane de euro, la nivelul anului 2019, fonduri nerambursabile.

Toate bune și frumoase, numai că argumentele folosite de liberali pentru a justifica o reacție ce ține de politicianism mai mult decât de un act politic responsabil, au fost, după cum era și firesc, repede demontate de administrația locală, în speță executivul Primăriei, ce nu putea să nu speculeze lipsa de abilitate administrativă și de coerență a argumentației.

Nu pentru că bugetul ar fi de necriticat, pentru că acesta are multe carențe, ci pentru că argumentele oferite de liberali pentru a justifica un gest ce urmează sunt atât de subțiri, încât probabil că ar fi fost și păcat să nu fie speculate de segmentul social democrat aflat la conducerea administrației locale târgoviștene.

Așadar, autobuzele noi să le cumpere liberalii când vor ajunge să conducă primăria Târgoviște, folosind banii locali, noi, adică actuala administrație, am accesat fonduri europene, pentru a achiziționa 28 de autobuze noi, nu patru, care nu vor costa târgoviștenii nimic, spre deosebire de propunerea liberală care ar văduvi bugetul local de vreo câteva miliarde bune de lei vechi. A fost concluzia edilului social-democrat, Cristian Stan, ulterioară anunțului făcut de PNL.

Are dreptate. Autobuzele noi, hibrid-electric, vor ajunge la Târgoviște, ceva mai târziu e adevărat, dar plătite din bani europeni. Ar fi nu numai inutil, ci și păgubos a achiziționa altele acum, din fondurile locale și așa pe sponci, după ce și parcul auto de acum, pentru transportul în comun, a fost deja plătit de vreo două ori. Cât despre puținătatea fondurilor europene, atrase de primăria Târgoviște, ce în viziunea liberală ar fi un argument solid pentru a nu vota bugetul, cred că nici nu mai are sens a comenta. Și dacă ar avea dreptate, liberalii, în privința puținătății unor categorii de fonduri, argumentația sfidează logica elementară, și cel mai bine ar fi fost… dacă tăceau.

Distribuie pe
Banner

Ultimele stiri din Analize

Go to Top