Surprize în Liga a II-a. Înfrângeri pentru Snagov și Petrolul

in Sport by
Banner

Runda a 29-a a campionatului ligii secunde a adus eșecuri pe teren propriu pentru două dintre primele cinci clasate: Sportul Snagov a pierdut cu Luceafărul Oradea, 2-4, iar Petrolul cu FC Argeș, 1-2. Ambele formații au rămas cu câte 59 de puncte, locurile 4-5, și s-au îndepărtat de liderul Academica Clinceni (67p). Chindia încheie etapa cu o deplasare la Ripensia Timișoara, astăzi, ora 17.30, în direct pe Digi, Look și Telekom TV. O victorie în Banat ar duce echipa pregătită de Viorel Moldovan și mai aproape de promovare, cu nouă etape înainte de finalul sezonului. Duminică, de la ora 12.00, Chindia va primi vizita codașei ACS Poli Timișoara, pe Eugen Popescu, pentru ca apoi să se deplaseze la UTA (20 aprilie, ora 13.00) și să revină acasă, pentru derby-ul cu Academica Clinceni (25 aprilie, ora 17.00).

Cum arată acum clasamentul:

  1. Academica Clinceni 67p
  2. U Cluj 60p
  3. Chindia Târgoviște 60p
  4. Petrolul 59p
  5. Sportul Snagov 59p
  6. FC Argeș 53p * (fără drept de promovare)
Banner