RECURS LA PREZENT. Când zboară crocodilul!

in Opinii by

Câți dintre voi vă mai amintiți de celebrul banc în care eternul Bulă, cerându-i-se un exemplu de vietate care zboară, a rostit magistral: Crocodilul!?. Învățătoarea, inițial mustrându-l exemplar pentru stupizenia răspunsului, întoarce la 1800 explicațiile asupra zburătoarelor afirmând că și crocodilul zboară, uneori, dar mai aproape de sol, totul fiind făcut în considerarea poziției tatălui lui Bulă, om mare de stat, cu puternice influențe!

Dincolo de butadă și hazul ei aceasta ascunde un trist adevăr!

Și astăzi, ca și atunci, există indivizi care cred că și crocodilul zboară doar pentru că cineva de sus a spus asta! Dacă ar fi să determinăm gradul de vinovăție pe ambele categorii, fără să distingem între formele diferite ale vinovăției, am crea o mare nedreptate.

Prima categorie, a celor care cred că zboară crocodilul, le este imputabilă această credință doar în măsura în care ea izvorăște din ignoranță, altfel credința în spusele aproapelui este un lucru demn de lăudat. Ignoranța nativă este de compătimit, cea născută din nesimțire, lene sau reavoință este de condamnat.

Deși prima categorie este mult mai numeroasă, răul cel mare este făcut de a doua categorie mult mai mică numeric care, în numele unor interese doar de ei știute, dar venite din zona puterii și a setei de putere, stabilesc cu putere  de principiu indelebil că, la solicitarea lor, și crocodilii zboară!

Această atitudine, spuneam, mi se pare mult mai toxică decât poziția maselor credule și ignorante pentru că ele sunt lipsite de intenție, ele cred pentru că așa li se spune, pe când cel ce edictează o face în mod conștient, cu un scop, să arate că stă în puterile lui să determine masiva reptilă să se înalțe în zbor, iar după ce crocodilul va fi zburat, orice poate să fie transmis prin acest canal de comunicare. Chiar orice!, fără să mai existe filtre ale propriei gândiri, fără opreliști, fără limite!

Și uite așa, hohotele de râs își pierd ambitusul, rămân decât ritmul sacadat al respirației, o întunecare a minții, a privirii și, epuizați de descărcarea de energie a râsului, constatăm că locul lui este luat de împietrirea chipului pe care doar lacrima neputinței se rostogolește abisal spre locuri în care ar fi trebuit să existe demnitatea și conștiința de sine! Până ce în acele locuri se vor așeza cele îndreptățite, cu tristețe vom constata că, prin îngăduința noastră, înaltul văzduhului este brăzdat de crocodili zburători, doar pentru că așa a decis „CINEVA”!

Banner