fbpx

Platformă de știri și opinii

Plângere penală pentru contestatarii lui V.Ponta

in Politică by

Cei care au protestat împotriva fostului premier Victor Ponta în timpul vizitei (14 martie 2019) acestuia, pentru o întâlnire cu activul de partid al PRO România, la Târgoviște, se vor alege cu o plângere penală dar și una civilă. Incidentul, ce a avut loc în fața Casei de Cultură a Studenților din Târgoviște, în urmă cu doar câteva zile, a fost pornit de aproximativ șase persoane ce îl așteptau pe liderul PRO România chiar la intrarea în sala unde Victor Ponta urma să se întânească cu cei de la PRO România Dâmbovița. Senatorul Adrian Țuțuianu a declarat astăzi (18 martie 2019) că:

„Grupul de așa ziși protestatari a fost trimis de Andrei Plumb ( n.r. fiul Rovanei Plumb, președinte al PSD Dâmbovița) și acoliții lui. Fac parte din lumea pestriță a Pucioasei. Îi știu pe toți. Două dintre persoane au fost identificate. Știu și cine i-a plătit ca să facă asta. O sa afle poliția cine sunt. Voi face o sesizare penală în această săptămână și una civilă. Pentru grave prejudicii de imagine aduse și persoanelor, dar și partidului nostru.Este evident că PSD-ul este disperat de plecările spre Pro România.(…) PSD Dâmbovița devine din ce în ce mai agresiv. Cei care conduc campania PSD Dâmbovița au comportament de interlopi.”

Incidentul, ce a generat reacția senatorului, a durat aproximativ un minut și a fost unul minor, „protestatarii” stigând doar de câteva ori “Huo, Criminalule”, „Ai fost mână în mână cu rușii”, „Ai vândut țara”, la adresa fostului premier.

Sursa fotowww.gazetadambovitei

Banner

Ultimele stiri din Politică

Go to Top