COMMUNIO promovează un stil de viață sănătos pentru preșcolari

in Educație/Social by

Asociaţia „Centrul Socio – Cultural Communio” Târgovişte, la inițiativa președintelui, Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, este parte a unui amplu proiect, derulat de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (C.P.E.C.A.) Dâmboviţa, împreună cu Arhiepiscopia Târgoviștei, Casa Corpului Didactic (C.C.D.) Dâmboviţa şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (I.S.J.D.) Dâmboviţa, în perioada septembrie 2018 – iunie 2019.

Proiectul vizează, pentru al doilea an consecutiv, promovarea unui stil de viaţă sănătos pentru aproximativ 200 de copii preşcolari, fiind intitulat „Cum să creştem sănătoşi”.

Proiectul are ca obiectiv formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară, prin intermediul jocului, favorizând adoptarea unui stil de viaţă sănătos cu ajutorul alimentaţiei, igienei și mişcării, a comportamentelor sănătoase, ce vizează excluderea tutunului, alcoolului şi a medicamentelor fără prescripţie medicală, precum şi a modalităţilor optime de rezolvare a conflictelor, fără violenţă, şi de luare corectă a deciziilor.

Suportul de curs a fost finanţat de Asociaţia Centrul Socio – Cultural Communio Târgovişte, de Arhiepiscopia Târgoviştei, precum şi de Agenţia Naţională Antidrog.

De asemenea, a fost realizat un curs de formare profesională continuă a cadrelor didactice care desfăşoară activităţi didactice cu preşcolari din grupa mare, în scopul dezvoltării unor tehnici şi metode de comunicare interactivă, iar, în a doua etapă (februarie – iunie 2019), profesorii participanți vor realiza activităţile prevăzute în cadrul proiectului.

Sursa: http://www.csc-communio.ro

Banner