fbpx

Platformă de știri și opinii

Întâlnire a edililor dâmbovițeni

in Actualitate by

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, și vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole au participat marți, 12 martie 2019, la ședința ordinară a Adunării Generale a filialei județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România (ACoR), ce s-a desfășurat la Consiliul Județean Dâmbovița.

La eveniment au fost prezenți atât reprezentanții localităților membre în ACoR, filiala județeană Dâmbovița, cât și parlamentarii dâmbovițeni Corneliu Ștefan și Claudia Gilia, Ivan Vasile Ivanoff – secretarul județului, Florina Mureșan – subprefect și, nu în ultimul rând, președintele ACoR, Emil Drăghici – primarul comunei Vulcana Băi.

Cu acest prilej, președintele Daniel Comănescu a precizat: ”Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o, de a fi astăzi prezent la sesiunea ordinară pe anul 2019 a Asociației Comunelor din România, filiala Dâmbovița, o organizație care funcționează în slujba intereselor comunelor din județul nostru din anul 2005 și cu o activitate la nivel național de peste 20 de ani.

Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că mi-ați oferit oportunitatea de a vă fi alături în această zi în care dumneavoastră membrii ACoR vă stabiliți cele mai importante priorități ale acestui an.

Filiala județeană Dâmbovița a Asociației Comunelor din România (ACoR) a avut o activitate extrem de bună de-a lungul timpului, comunele dâmbovițene fiind foarte bine reprezentate la nivel național.

Nu poate decât să ne bucure faptul că județul Dâmbovița a reușit, prin implicarea reprezentanților ACoR să obțină sprijin pentru proiecte importante pentru buna dezvoltare a comunităților locale. Desigur că nu au fost uitate nici interesele cetățenilor și prioritățile de investiții din plan local.

Prin implicarea edililor, dar și a tuturor membrilor din cadrul organizației județene, s-au făcut pași importanți pentru societățile rurale dâmbovițene astfel încât nivelul de viață socio-economic, înregistrat în aceste zone, să crească considerabil.

Obținerea de resurse, dar și crearea de forme specifice de instruire privind afacerile rurale și managementul instituțional local reprezintă unele dintre cele mai mari avantaje ale acestei asociații, dar la fel de importante sunt și împrumuturile obținute de administrațiile locale pentru dezvoltare sau eforturile făcute în vederea îmbunătățirii condițiilor oferite de sistemul educațional din zonele rurale.

În încheiere, doresc să vă felicit și să vă mulțumesc pentru implicarea dumneavoastră în viața comunității și să vă asigur de cooperarea autorităților județene și de dorința noastră de a vă fi aproape dumneavoastră și cetățenilor pe care îi reprezentați aici.

Am speranța că fiind cât mai aproape de comunele dâmbovițene și aflând în mod direct problemele și provocările cu care acestea se confruntă, putem găsi împreună soluțiile cele mai potrivite.

Vă doresc să aveți încredere în forțele și în capacitatea dumneavoastră de a contribui la bunul mers al comunităților pe care le reprezentați și sunt convins că veți continua cu aceeași dăruire. 

Vă urez mult succes!”

Prezidată de președintele ACoR Dâmbovița, Soare Dorinel, primarul comunei Niculești, întâlnirea a vizat, în principal, subiecte referitoare la activitatea economică a instituției, îndeosebi aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Prin postarea acestui comentariu esti de acord cu politica de confidentialitate Detalii aici

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top