Îmi asumam în textul anterior nevolnicia și dificultatea păstrării obiectivității în exprimarea unor păreri (personale!). Dificultate venind, pe de o parte, din structura lumii pe care o trăim. O lume a părelologiei, o lume în care fiecare se pricepe la orice, cu accente căzând pe politică, fotbal, starea vremii, IT, social-media, marketing, comunicare, și multe asemenea.
Pe de altă parte, dificultatea venea dintr-o relație aproape firească între aceste tendințe și o anume fațetă a realității menită a le întemeia, sau măcar a le confirma.
Este și cazul domeniului schiabil al nostru, în general, și al fiecărei stațiuni, în particular. Pentru că trebuie să fi trecut cel puțin o data prin febra alegerii destinației următoare de schi. Și ai luat în calcul o serie de variabile: distanța până la pârtii, starea drumurilor până acolo, condițiile de cazare și apreschi, condițiile meteo și, nu în ultimul rând, mărimea domeniului schiabil. Și ajuns aici vei fi pus în fața uneia dintre cele mai laborioase activități de cercetare pe care ai întreprins-o vreodată. Pentru că informațiile sunt, dacă nu confuzante, cel puțin incomplete, fanteziste, neadevărate sau exagerând în strategii de marketing.
Greu pentru tine, iubitor de carve să înțelegi ceva, mai ales dacă nu ai pus niciodată clăparul pe domeniul schiabil spre care jinduiești.
Hărțile domeniilor sunt fanteziste, ca să nu zic neadevărate, instalațiile de transport fie nu există, fie nu au mai fost funcționale din timpuri imemoriale, fie unele nu apar pe nici o hartă, fie sunt chivernisite de entități comerciale diferite ceea ce determină o adevărată luptă epistemică cu multitudinea de skipass-uri.
Site-urile oficiale ale stațiunilor vorbesc despre niște straturi de zapadă ce te pun în postura în care îți vine a-ți suna prietenii din Kitzbühel și a glumi pe seama minuscululi lor strat de zăpadă, iar lungimea raportată a pârtiilor precum și mărimea domeniului schiabil te fac să te întrebi cum de, cu așa dotare, în schiul alpin suntem depășiți de țări foarte friguroase precum Togo, Trinidad-Tobago sau măcar și friguroasa Africa de Sud. Ca să nu mai pomenim de tunurile de zăpada sau de instalațiile de nocturnă!
În fața acestei dileme (de-a dreptul existențiale), privești schiurile, clăparii și te întrebi: eu unde schiez?
Episoadele următoare vor încerca o radiografie cât mai sinceră a fiecărui domeniu schiabil din România, cu bunele și cu relele lui, astfel încât cititorul, în funcție de experiența și dorința lui să-și aleagă destinația.
Ne vedem pe pârtie!
Tibi Ciulei este conferențiar universitar, doctor în filozofie, decan al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare din Universitatea Valahia Târgoviște. Împătimit iubitor al muntelui, practică hiking, mountain running, schi de tură și schi alpin.
