RECURS LA PREZENT. Bugetul rușinii sau rușinea bugetului?

in Opinii by

Iată-ne în luna martie, lună primă a primăverii (sic!) în care toți, asemeni unui personaj dintr-o reclamă comercială, întrebăm obsesiv: „Bugetul, bugetul, când e bugetul?” Și bugetul nu este…sau, eminescian, asemeni stelei, noi îl vedem, dar nu e!

Unii spun că este un buget al rușinii, alții spun că este un buget al dezvoltării și susținătorii ambelor tabere devin zilnic din ce în ce mai vocali și argumentele lor îndelung motivate.

Auditoriul analizând pozițiile ambelor tabere are tendința firească de a se plasa în zona întrebărilor retorice și bulversarea lui să fie soră geamănă cu cea a cetățeanului turmentat.

În fond bugetul este un document programatic în care, într-o logică firească, sunt consemnate două prognoze, cea a veniturilor și cea a cheltuielilor. Punct. Cu diligența omului obișnuit nu pot înțelege viziunea diferită a actorilor politici! Cum pentru unii același șir de cifre înseamnă ceva iar pentru alții înseamnă altceva? Cum pot fi două interpretări atât de diferite?

Dacă bugetul era o operă de artă abstractă iar actorii politicii critici, întelegeam viziunile diferite și perspectivele prin care opera de artă era interpretată și reinterpretată!

Dar în cazul bugetului?

Prognoza veniturilor plus deficitul trebuie să fie egale cu propunerea cheltuielilor!

Înțeleg că pot fi viziuni diferite asupra modului în care sunt prognozate veniturile și asupra modului cum sunt prognozate cheltuielile, dar țara nu poate fi lăsată un sfert din an fără acest document programatic,  căci până la pronunțarea Curții Constituționale a României și promulgare, luna martie va fi trecut.

Un sfert de an țara se mișcă din inerție iar mișcarea este vecină cu încremenirea.

Atunci, în mod firesc îți pui întrebarea dacă această rușine aparține doar clasei politice?

Cu siguranță, nu! Vina este una colectivă! Atât a clasei politice cât și a societății civile, pentru prima categorie că s-a ajuns aici, pentru cea de-a doua că i s-a permis.

Rezolvarea este una singură! Prin tăierea nodului gordian! Ea a fost aplicată și în trecut. Conclav, vă spune ceva? În latină înseamnă închis cu cheia. S-a apelat la acest mecanism pentru alegerea de către cardinali a papei, pentru a se evita disputele lungi, sterile și dăunătoare întregii societăți. Astăzi, în conclav, nu se iese decât cu soluția! Ce i-ar opri pe actorii politici să stea încuiați si să iasă sub fumul alb anunțând: Habemus!?

În opinia mea, nimic!

Și pentru a exista această presiune a respectării termenului, luna noiembrie a anului în curs pentru bugetul anului viitor, este necesară o mică intervenție legislativă! Să fie înlăturată prevederea că în lipsa unui buget aprobat se pot efectua cheltuieli lunare în limita a doisprezecea parte din bugetul anului trecut.

„Amărâții” ăștia de americani nu se bucură de această excepție și aplică doar regula. Ai buget faci cheltuieli! Nu ai buget , nu ai cheltuieli! Și așa se întâmplă ca an de an să aibă buget aprobat, iar când actorii politici nu-și respectă obligațiile și nu există consens, în lipsa bugetului, de la președinte sau senator, până la ultimul slujbaș al statului, nimeni nu-și încasează leafa! Că nu există buget!

Lecția consensului, a înțelegerii, ne-au dat-o latinii care aveau maxima „Concordia civium murus urbium!” adică „Armonia dintre cetățeni este zidul de apărare al orașului”.

Dacă această lecție pare prea îndepărtată ne rămâne lecția „amărâților de americani”,  iar în momentul în care o vom învăța nu vom mai pendula rabinic între bugetul rușinii și rușinea de a nu avea un buget!

Zic!

Banner