Echilibrul și echilibristica

in Opinii by

Nu știu câți din societatea civilă mai înțeleg ce se petrece cu adevărat în sfera politică. Chiar dacă urmărești zi de zi și cu asiduitate mișcările politice, tot te simți ca la lecția de matematică în care urmărești, urmărești, iar la un moment dat nu îți dai seama cum ți s-a rupt firul și habar nu ai din ce moment exact nu ai mai priceput nimic, dar dai din cap în inerție și ai doar impresia că înțelegi vag ceva, așteptând o minune prin care să ți se refacă firul înțelegerii.

Salariile, justiția, state paralele (căci acum se vorbește la plural despre asta, inițial fiind două – statul de drept și statul paralel – dar, precum două celule, diviziunea își continuă drumul), lăcomia băncilor etc. Toate acestea se leagă între ele, unii trag hăis, alții cea, taberele sunt extrem de bine conturate, tot ce vine din stânga e rău, tot ce vine din dreapta e bine, apar partide așa-zis noi, alb, negru… Roborul nu știm exact ce este și cine îl stabilește, lăcomia băncilor există sau nu există, DNA-ul este o instituție de abuz sau nu, justiția este pusă pe butuci sau este eliberată de o grămadă de constrângeri, salariile mărite au distrus mediul privat și bugetul de stat sau a reparat o mare nedreptate socială și tot așa.

În Mass Media nu mai există obiectivitate, ci a început o cursă a fake-news-urilor, ca și cum lumea nu mai este interesată deloc de realitate și adevăr; găsind satisfacție doar în lumea imaginară-virtuală. Ai publicații plătite fie de o tabără, fie de alta, unii latră la televizor numai într-o tonalitate, alții în altă tonalitate, dialogul e doar de formă și pentru a întări părerile pe care le aveai oricum înainte de a începe. Am putea să credem că este obligatoriu să ai o tabără exact aleasă și din care să nu ieși niciun milimetru, căci ești exclus așa cum un membru de partid este exclus imediat dacă nu exprimă linia gândirii de partid și fluieră în biserică.

Mai poți fi echilibrat astăzi? Cum poți să faci o analiză obiectivă? Am putea crede că retragerea pe un teren al sociologiei te-ar ține departe de aceste atitudini părtinitoare. Dar, în perioada alegerilor, se știe prea bine că nu mai poți să te încrezi nici măcar în știința sociologică, deoarece sondajele dau rezultatele care sună bine în urechile celor care le comandă.

Trăim epoca minciunii și a falsității. Până și fizic omul este un fals. Tragedia este că nu există doar o criză morală sau a valorilor. Ci este vorba și despre o criză a adevărului/realității. Realitatea este modificată complet, se identifică perfect cu virtualul. Care ar mai fi calea de mijloc pe care ai putea să o urmezi?

Soluții ar fi, dar cine este dispus să facă un pas în acest sens? Am încercat, din pură curiozitate și din dorința de a mă detașa cât mai mult de acest joc, dublat și de o repulsie din ce în ce mai mare față de lipsa de moralitate din politică, să pun în balanță care ar fi punctele bune pe care le-a adus acțiunea politică a ultimilor ani – făcând abstracție de personajele mai mult sau mai puțin sinistre ale politicii. Spicuiesc din lista făcută doar un element.

Nu știu cât de multe abuzuri a făcut DNA-ul, după cum spun politicienii și chiar mulți membri ai instituțiilor juridice. Nu știu pentru că nu mă pricep la acest domeniu, trebuie să îi ascult pe rând pe toți și să le pun excesiv de multe întrebări. Iar aceștia îmi răspund diferit, ceea ce mă bagă și mai mult în ceață. DNA-ul nu este o instituție perfectă, ca toate celelalte instituții ale statului. Acest lucru este clar. De ce este susținut orbește? Deoarece se dorește o justiție socială. O răzbunare socială. „Capul lui Moțoc vrem!” Vrem capete să cadă! Vrem să fie arși în piața publică! Suntem chiar un popor belicos și dornic de sânge? Mă îndoiesc că ar fi așa, având în vedere că avem o genetică mioritică destul de puternică. Atunci? Trebuie să existe un fond psiho-social pentru acest lucru.

Există o nedreptate socială acută! Un echilibru puternic perturbat. Bogățiile/bunurile sunt extrem de neechitabil distribuite sub bagheta politicii, iar acest lucru a deranjat până acolo încât a apărut această sete de răzbunare. Politicul își construiește acte nedrepte sub lege – cum spun rușii, hoți în lege. Adică, după noua modă politică mondială, pentru a face o acțiune politică, oricât de inacceptabilă ar fi rațional, social, moral etc., poți să te acoperi dând o lege/ordonanță de urgență care să fie acoperiș pentru această acțiune viitoare. De ce nu ar proceda la fel și societatea? Instituția DNA-ului, o instituție nouă, servește exact acestui lucru societății. Dacă ar fi nedreaptă și ar construi în mod abuziv dosare, acest lucru vine ca o reacție acceptată de societate la abuzurile puterii politice. Se răspunde cu aceeași monedă după principiul „și noi facem ce faceți voi”.

Dar, dacă DNA-ul este o instituție corectă, care acționează corect, după exigențele științelor juridice și sub lege, atunci situația este și mai gravă. Deoarece se poate vorbi despre o pandemie de corupție. Chiar dacă suma viciilor ar conduce la bunăstarea națiunii – conform lui Mandeville – atunci există totuși o situație fără precedent. Viciile politice par a depăși o anumită cotă și națiunea poate intra într-un colaps moral, ceea ce ar anunța un colaps total. Deci situația aceasta ține tot de domeniul etic – dreptate, moralitate, vicii, corupție etc.

Dar cum se rezolvă crizele morale, dacă vorbim despre așa ceva în fondul acestor probleme care frământă instituțiile statului? Discuția s-ar prelungi prea tare și nu este loc aici pentru așa ceva. Ar fi totuși de trecut în revistă care ar fi punctele necesare unei reveniri dintr-o asemenea criză, rețetă dovedită istoric:

  • Se pornește de la nivel individual. Suntem „masificați”, intrați într-un spirit de gloată puternic, indus și de punerea în aplicare a multor acțiuni care vin dinspre stânga politică – cu accente de extremă stângă uneori – iar revenirea la individ este o soluție. Dar cum să faci acest lucru din moment ce contextul social respinge ca fiind corupt orice individ? Nevoia de eroi, de figuri culturale, profesionale, pare a fi remediul autentic în cazul de față. De aceea vedem cu câtă speranță se agață o parte a societății de Laura Codruța Kovesi, sau un Arafat (din alt domeniu). Condiția este ca personajul acesta eroic să nu fie unul politic – aici etichetarea este generalizată a fi una negativă din start. Se caută în alte profesii oameni care au făcut ceva în mod autentic. Este adevărat că și statutul acestora este destul de instabil, căci tot timpul există detractori și instigatori care doresc o aneantizare generală sau văd un rău complet generalizat.
  • Principiul moral se reintroduce în politică. Chiar dacă de la Machiavelli încoace se consideră că morala și politica sunt distincte și trebuie să rămână distincte, se pare că există un relativism în acest sens. Măcar câteva principii minimale trebuie respectate. Problema, în acest caz, este că nu avem moraliști, nu avem figuri culturale care să fie un reper autentic. Acestea rămân la nivelul discursiv doar, or societatea are nevoie mare de acțiune autentică. Discursurile plictisesc – precum și cel de față, probabil – par a nu conduce la nimic concret. A se vedea ignoranța și îndârjirea cu care este respins orice discurs al Bisericii, care, de bine de rău, este un garant al moralei. Dar până și instituția aceasta este respinsă. Și, odată cu Biserica, și dumnezeirea este respinsă. Paștele și Crăciunul ne spun din ce în ce mai puține lucruri autentice – le transformăm în simple ocazii de exercițiu culinar. Asta pentru că ne-am îndepărtat extrem de mult de discursul și trăirile sacrului. „Sacru” este profanul concret – care poate fi măsurat cantitativ în unități monetare. Și asta până și pentru unii reprezentanți ai Bisericii, normal, căci și ei merg în linia societății. Așadar, în ciuda acestor piedici, introducerea moralei în acțiunea politică se impune. Nu se poate face cu rapiditate, ea are ritmurile ei, dar este important să existe ca intenție și să se lucreze cu pași mici în acest sens.
  • Cultura redevine un factor important în societate. Fără o finanțare masivă în acest sector lucrurile nu s-ar grăbi. Iar dacă eticul are un ritm al său, și cultura îl are pe al său, și ambele sunt extrem de lente. Pentru a le cataliza, se impune o pompare masivă de capital și de beneficii pentru cei care acționează în acest sector (educația este principalul subsector al culturii). Partea dificilă aici constă în dezinteresul complet din partea societății pentru aspectele culturale care au devenit un fel de obiecte de lux, accesibile doar pentru cei care au bani și timp. Cultura este asociată unui imens consumator, care nu produce nimic sau aproape nimic. Dacă nu există cultură care să aibă un grad de productivitate precum industria, atunci cultura este percepută ca fiind o piedică. Iar această percepție vine dintr-o altă tară a societății – goana după efectele imediate. A investi în cultură înseamnă a investi pe lungă durată. Care este ultimul proiect de țară făcut în România pe lungă durată? Niciunul. Dacă au existat câteva, repede au fost abandonate. Rezistența în timp a unei națiuni este dată în primul rând de gradul său de culturalizare. Iar curentul actual este axat pe o deplină dizolvare a culturilor unele într-altele și pe transformarea lor în factori de civilizație, măsurate în aport monetar.

Iată, așadar, câteva criterii care trebuie conștientizate pentru a efectua o revenire dintr-o criză morală. Nu le-am expus decât pe cele mai importante, omițând multe altele care pot și acestea fi considerate la fel de importante. Dar, de undeva trebuie să pornim. Problema este că nu ai cu cine să faci aceste acțiuni la nivel macro deoarece sistemul politic se scaldă în ape atât de tulburi și este atât de nociv pentru societate, încât căile individuale sau cele care încearcă să ocolească politicul devin din ce în ce mai anevoioase și impracticabile din cauza imixtiunii pestei politice în toate cele.

Pompiliu Alexandru este doctor în filosofie și predă la Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare a Universității „Valahia” din Târgoviște

Banner